Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Cele mai tari afaceri (II)

de Zenobia Badescu 21 Mar. 2007 8531
4.33 din 3 voturi
RATING UTILIZATORI
37% dintre cititorii acestui articol l-au considerat folositor
46% dintre vizitatorii nostri citesc cel putin 3 articole pe zi
29% dintre cei care ne citesc au o afacere de succes

Bani din panouri solare. O modalitate eficienta de a obtine energie neconventionala o reprezinta, cu siguranta, sistemul cu panouri solare. Energia astfel obtinuta din panouri solare este stocata si pusa apoi la dispozitie pentru necesitatile casnice: incalzirea apei menajere, a spatiului de locuit, a apei din piscina sau a celei pentru dusuri de plaja sau camping.



In strainatate, sistemele sunt folosite cu succes si in agricultura sau industrie. Aceste panouri solare colectoare se amplaseaza in general pe acoperisul cladirii pe care o alimenteaza. Foarte important este faptul ca instalatia asigura apa calda chiar daca temperatura exterioara e de minus 18 grade C. Energia fiind gratuita, sistemul este deosebit avantajos din punct de vedere economic, deoarece costurile se diminueaza cu 70% pana la 100%. In conditiile in care energia electrica si gazele se scumpesc, panourile solare sunt solutia alternativa, in viitorul apropiat.

Bani din panouri solare: De ce o afacere cu panouri solare?
Gelu Lupas, intreprinzator in domeniu: "Am ajuns la aceste sisteme din necesitate. Initial am inceput sa proiectam case pentru oameni dornici sa fuga din marile orase si sa se relaxeze intr-o locuinta mai mica, mai modesta ca spatiu, dar care sa asigure un foarte bun confort in privinta temperaturii, a calitatii aerului, a modului de iluminare, a umiditatii, etc.

Astfel, a trebuit sa ne orientam spre anumite tehnologii si modalitati de realizare care sa se imbine cu incadrarea caselor in natura. Pentru ca aceste case sa fie foarte bine izolate, ne-a fost necesar un sistem de incalzire propriu care sa fie independent de furnizorii de servicii. Am trecut pe rand peste toate si ne-am oprit la energia primordiala, cea solara. Cautand furnizori de colectoare solare, am constatat ca preturile sunt prea mari in Europa ca sa putem construi pe scara larga, asa ca ne-am gasit un furnizor in Asia, care lucreaza pe un proiect israelian.

Dupa un import de evaluare si un an de masuratori, i-am dat drumul in martie 2005 si incepem deja sa avem clienti, ceea ce e bine pentru o activitate intr-un domeniu foarte nou si foarte revolutionar. Avem inca greutati financiare deoarece e o afacere de familie, iar eu evit sa iau un credit bancar. Rulajul e inca mic, ne acoperim costurile de functionare si de marketing si, incet-incet, recuperam banii investiti. De asemenea, produsul e inca nou si privit cu neincredere. E si normal, si eu am stat cu el in curte un an pana m-am lamurit ca este mai bun decat am crezut la inceput."

Avantaje -  panouri solare
Primul avantaj al acestor panouri solare este costul de exploatare foarte mic. Apoi, pentru functionarea instalatiei nu conteaza care este temperatura exterioara, conteaza numai durata si nivelul de insorire. In tara noastra radiatia solara inregistreaza o medie anuala de 1.450 kW/mp (fata de Grecia spre exemplu, unde media anuala este de 1.780 kW/mp). Nivelul radiatiei solare difera insa de la o localitate la alta, in functie de latitudine, relief sau influente marine.

"Sistemul nostru se bazeaza pe stocarea caldurii. Caldura se obtine din cea mai ieftina si la indemana sursa (soarele) si este stocata zile in sir intr-un rezervor cu apa, cat mai mare", spune dl. Lupas. "Acesta este foarte bine izolat termic si se ingroapa in pamant, langa casa, apoi se acopera cu iarba. Este un sistem comod care functioneaza cu ajutorul unui termostat pe baza comenzilor date unui controler.

Pentru un om de la oras care se muta la tara e si greu de imaginat ca ar trebui sa se scoale noaptea, sa puna un lemn pe foc pentru ca s-a facut frig in casa. Iar apa menajera se incalzeste de la soare tot anul." Instalatia mai are un avantaj deloc de neglijat: este un sistem ecologic care va ofera confortul dorit protejand ambientul.

Bani din panouri solare: Ce sunt si cum functioneaza aceste panouri solare?
Sistemele solare sunt de mai multe tipuri dupa modul de constructie, functionare si destinatie. Sistemele cu panouri fotovoltaice se folosesc pentru producerea curentului electric, insa in acest articol ne referim doar la sistemele termo-solare, care recupereaza caldura din radiatia infrarosie a soarelui si o stocheaza pana la utilizare. Lasand la o parte aplicatiile industriale mari, cele mai folosite sisteme sunt cele care produc apa calda necesara consumului zilnic.

Principalele tipuri de panouri solare folosite in aplicatiile obisnuite sunt cele plane sau cele cu tuburi vidate. Colectoarele cu tuburi vidate sunt ceva mai scumpe, dar mai performante, datorita gradului ridicat de izolare termica si a eficientei mult crescute. Acestea se utilizeaza in special la aplicatiile unde este necesara o temperatura mai ridicata sau la instalatiile complexe, care genereaza atat apa calda menajera cat si caldura pentru incalzirea locuintelor.

In general, colectoarele plane sunt formate dintr-o retea de tevi din material termoconductor (cupru, in general) cu aripioare din tabla pentru cresterea suprafetei de captare. Tot acest ansamblu este asezat intr-o cutie bine izolata termic, cu peretele dinspre soare transparent (din sticla cu transparenta ridicata). Suprafata tevii si a aripioarelor metalice este acoperita cu un strat selectiv care faciliteaza absorbtia radiatiilor solare si limiteaza in acelasi timp reflexia acestora. Colectoarele plane sunt mai ieftine decat cele cu tuburi.

Pe litoral, ele sunt ideale, fiind folosite numai in lunile de vara. In celelalte perioade ale anului sau in restul tarii (mai ales la munte), eficienta acestui tip de colectoare este mai redusa decat a colectoarelor cu tuburi vidate, la suprafete de captare similare. Sistemele cu tuburi vidate sunt actualmente larg utilizate in Germania, Canada, Marea Britanie si China datorita performantelor lor tehnice.

Fiecare tub este format din doua tuburi concentrice din sticla borosilicat (foarte rezistenta si cu un grad de transparenta ridicat), sudate intre ele. Spatiul dintre cele doua tuburi se videaza, iar suprafata interioara a tubului intern se acopera cu un strat selectiv cu excelente proprietati de absorbtie a radiatiei solare (>92%) si cu o reflexivitate foarte redusa (<8%). Caldura este transferata agentului termic fie in mod direct fie cu ajutorul unui tub termic.

Vacuum-ul dintre cele doua tuburi formeaza un fel de "termos" astfel incat, desi temperatura in interior ajunge la 150° C, la exterior tubul este rece. Aceasta proprietate face instalatia utilizabila si in climate foarte reci. Acumulatorul termic al sistemului pastreaza caldura care este preluata atunci cand este nevoie pentru necesitatile locuintei. Acest principiu de functionare este asistat de un controler digital.

Instalatiile solare produc apa calda absorbind radiatia solara in orice anotimp. Dar iarna, datorita faptului ca ziua este mai scurta si cerul acoperit, eficienta lor e mai redusa. In climatul temperat, cum este la noi, in cele cateva luni de iarna trebuie suplimentat aportul caloric de la o sursa complementara: gaz, lemne, curent electric, energie geotermala etc.

Acumulatorul termic se va incarca si casa va putea fi incalzita zile intregi cu aceasta energie, fara a mai fi nevoie de alte surse de caldura. Determinarea necesarului de colectoare solare se face dupa analizarea consumului termic al casei (bilantul termic) si alegerea capacitatii potrivite a acumulatorului termic. Se calculeaza apoi unghiul de pozitionare al colectoarelor si orientarea lor astfel incat sa fie cat mai expuse soarelui.

Bani din panouri solare: Cine sunt clientii acestor panouri solare?
Sistemele au mult mai multe aplicatii decat cele casnice, deja mentionate. Astfel de instalatii sunt folosite in agricultura pentru a incalzi sere de legume sau flori sau in ciupercarii. Sunt folosite si in zootehnie pentru igienizare sau in industria laptelui pentru procesare. De asemenea, isi gasesc utilitatea in unele procese industriale unde este necesara energie termica. ...

Articolul complet este prezentat pe CD -ul 101 Idei de Afaceri .  Cu numai 47 ,96 lei, pretul cd-ului, puteti obtine informatiile necesare demararii acestei afaceri, plus detalii despre alte 100 de oportunitati super-interesante! Clic aici !


 



Tags: banipanouri solareafacereenergie regenerabila

Urmareste-ne pe Google News

Votati articolul

Rating:
Nota: 4.33 din 5 - 3 voturi.

Articole conexe

Afacere romaneasca premiata cu 50.000 de euro

de Florin Amariei
13 Nov 2018
Un om de afaceri roman aflat la inceput in cariera de antreprenor a fost premiat cu 50.000 de euro pentru afacerea sa din Cluj si Bucuresti....

Afacere cu incaltaminte de lux: povestea antreprenorului care rescrie istoria confectionarii pantofilor

de Alina Constantinescu
31 Iul 2017
Dupa ce a terminat scoala profesionala, Andrei Tintoc din localitate Somesani a practicat meseria de pantofar in atelierul familiei sale. A crescut...

Interviu cu Leonard Radutz, Manager VivaNatura: De la argila terapeutica la afacere cu cosmetice naturale

de Alina Constantinescu
09 Mai 2017
Continuam seria interviurilor marca Idei de Afaceri cu o noua poveste de succes. Cand pasiunea se impleteste cu munca si perseverenta rezultatele nu...

Afacere de nisa: un antreprenor a descoperit succesul cu o tipografie

de Nita Alina
10 Apr 2017
Principala teama a antreprenorilor este de a nu pierde bani. Din pricina acestei frici, stam deoparte, nu pasim cu incredere in lumea...

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016




Rentrop ∧ Straton

Citeste Raportul Special GRATUIT

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Idei de AFACERI 2024







[x]