Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Manager - Reguli de respectat cand concediati un angajat

de Mirela Roşu 10 Iul. 2007 3257
5 din 1 vot
RATING UTILIZATORI
28% dintre cititorii acestui articol l-au considerat folositor
56% dintre vizitatorii nostri citesc cel putin 3 articole pe zi
31% dintre cei care ne citesc au o afacere de succes

1. Concediati lunea


Pare mai usor sa concediati un angajat la sfarsitul unei saptamani de munca. Insa, in pofida unei tentatii usor de inteles, evitati sa concediati vinerea! Angajatul respectiv va inrosi, fara doar si poate, firul telefonului, ocupandu-si week-end-ul prin a prezenta colegilor varianta lui asupra deciziei dvs... Evident, va rezulta ca el este victima, iar dvs. calaul. Si mai grav este faptul ca dvs. nu veti avea sansa sa-l contraziceti, in fata colegilor, pana luni. De aceea, alegeti inceputul saptamanii pentru o astfel de decizie.

2. Comunicati angajatilor ceea ce s-a intamplat
Alt avantaj al concedierii in ziua de luni este ca aveti posibilitatea sa limpeziti atmosfera inca de la sedinta operativa de la inceputul saptamanii, adica inainte ca varianta celui concediat sa provoace agitatie. In cadrul sedintei de luni, onestitatea dvs. in expunerea motivelor concedierii este esentiala, dupa cum afirma toti psihologii.

Ca regula generala, niciodata nu trebuie sa vorbiti de rau pe cel proaspat concediat. Faptele trebuie sa fie expuse fara nici un pic de fard, iar tonul expunerii trebuie sa fie sobru: "Dupa cum cei mai multi dintre dvs. stiti deja, X nu se va mai numara printre angajatii companiei...", in continuare fiind expus, pe scurt, si motivul deciziei.

3. Nu faceti din X o victima
Desigur, poate ca veti ajunge la concluzia ca nu e cazul sa dati publicitatii toate detaliile in privinta motivului real pentru care vreti sa scapati de X. Poate ca e bine sa-l ajutati sa-si protejeze demnitatea si, in al doilea rand, astfel scapati si de o posibila acuzatie de calomnie.

De aceea, nu puteti afirma, pur si simplu, ca "X e un betivan care trage firma in jos", chiar daca asa stau lucrurile. Afirmatii atat de personale nu cadreaza cu sedintele operative; e o chestiune de bun simt. De altfel, daca sunt lucruri neplacute de ordin personal legate de un angajat, cum ar fi alcoolismul, colegii lui le stiu probabil inaintea dvs.

Atunci, ce anume este indicat sa spuneti? Cel mai potrivit ar fi ceva de genul: "Daca va intrebati de ce am decis ca X sa plece, credeti-ma ca nu a fost un act arbitrar. A fost o masura obiectiva, bazata strict pe criteriul performantei". Aceasta abordare ii convinge pe ceilalti angajati ca luati decizii care au ca fundament fapte de necontestat, si nu simple capricii.

4. Aratati ca masura e in folosul celor care raman
Ce se intampla, insa, atunci cand decizia deriva din nevoia de a reduce costurile, si nu din problemele generate de un individ sau altul? Acesta este un caz cu mult mai complicat, care declanseaza teama in randul celorlalti angajati, iar singura solutie eficienta este urmatoarea: "A trebuit sa reducem personalul pentru a fi mai siguri de prosperitatea noastra pe termen lung, de care se va bucura oricine de aici care este preocupat cu adevarat de problema productivitatii."

Este oare posibil sa taceti, pur si simplu, in privinta concedierii? In mod categoric nu, doar daca nu vreti ca zvonurile sa nu atinga cote paraxistice, asa cum se intampla atunci cand nu exista informatii adecvate.

5. Aratati ca regretati situatia, dar mergeti mai departe
Angajatii pot resimti nevoia sa-si defuleze ingrijorarile sau indoielile fata de situatia creata. E in regula, dar exista si limite de care trebuie sa tineti seama: nu scapati fenomenul de sub control, lasand oamenii sa rumege evenimentul zile intregi, in dauna productivitatii.

In consecinta, lansati la sfarsitul sedintei un semnal privitor la limita pe care o ingaduiti angajatilor pentru a comenta situatia. Puteti, de exemplu, sa incheiati sedinta spunand: "Daca cineva doreste sa discute cu mine, intre patru ochi, pe marginea acestui subiect, il astept cu toata deschiderea pana maine la pranz. Daca aveti sugestii sau temeri, doresc sa le aud, dar, incepand cu ora 12 a zilei de maine, mergem inainte."

Vor accepta angajatii o astfel de abordare? In mod normal, da, pentru ca ati fost cinstit si le-ati respectat ingrijorarile. Pe de alta parte, ei stiu ca, in economia de azi, competitia e dura. Asa incat, daca ati urmat calea punctata anterior pentru a netezi asperitatile aparute dupa o concediere, probabil ca se vor impaca cu decizia luata de dvs. Pana la urma, franchetea si deschiderea induc incredere, iar aceasta este cheia bunei functionari a unei intreprinderi.



Tags: manager

Urmareste-ne pe Google News

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Articole conexe

Managerii estimeaza o crestere in urmatorele trei luni in constructii

de Bianca Tila
28 Iun 2023
Managerii romani estimeaza o crestere a preturilor in constructii si comertul cu amanuntul pentru urmatorele trei luni, potrivit datelor publicate de...

Cum gestionezi investitiile unei afaceri mici - 4 solutii smart pentru un manager la inceput de drum

de Idei de afaceri
22 Mai 2023
Sa fii manager tanar iti aduce multiple satisactii, cum ar fi crearea unui impact social pozitiv si flexibilitatea de a-ti gestiona timpul, avand si...

INS: Managerii romani preconizeaza o activitate stabila in unele sectoare

de Bianca Tila
28 Feb 2023
Managerii din Romania estimeaza o relativa stabilitate a activitatilor din constructii, in comertul cu amanuntul si in servicii. In acest ultim...

Estimarile managerilor: O crestere accentuata se va inregistra in comertul cu amanuntul

de Bianca Tila
28 Nov 2022
Managerii estimeaza o crestere a activitatii si a preturilor in comertul cu amanuntul. De asemenea, se va instala si o relativa stabilitate a...

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016




Rentrop ∧ Straton

Citeste Raportul Special GRATUIT

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Idei de AFACERI 2024







[x]