Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Oportunitati de afaceri - 10 afaceri destinate celor mici

de
11598 0 01 Nov. 2007
Oportunitati de afaceri


39% dintre cititorii acestui articol l-au considerat folositor
52% dintre vizitatorii nostri citesc cel putin 3 articole pe zi
31% dintre persoanele care ne citesc zilnic au o afacere proprie de succes

5
din 1 vot
RATING UTILIZATORI

Cea mai simpla afacere posibila! Clic aici!

De ce anume au nevoie copiii? "Ar trebui sa-i intrebam pe ei…", comenteaza Giovanni Battista Sgritta, profesor de sociologie la Universitatea La Sapienza din Roma.

"Orase mai curate, parcuri, spatii amenajate pentru joaca… Pentru cei mici se face adesea ceea ce vor adultii si efectele se vad imediat – nu se schimba mai nimic.

Servicii de care ar fi cu adevarat nevoie sunt cele pregatitoare pentru scoala si de socializare, de la gradinita in sus, sau servicii la domiciliu de asistenta si ingrijire a copiilor, mai ales cand se imbolnavesc si nu pot merge la scoala. Nu este nevoie de medici si de infirmiere pentru a ingriji un copil caruia ii curge nasul si are putina febra, ci de persoane cu buna-vointa, responsabile si cu un pic de experienta.

In privinta costurilor acestor activitati, este normal ca cine le gestioneaza sa castige ceva. Statul ar trebui sa contribuie, suportand o parte din cheltuielile familiei, eventual prin scutiri fiscale sau alocatii mai putin ridicole decat cele actuale".

Un teren delicat, cel al afacerilor pentru copii. Mai ales in Italia, unde ideea de a castiga pe seama copiilor suna imediat ca o speculatie. Si totusi este nevoie de initiative, de idei. Revista Millionaire propune cateva, care, pentru a fi puse in aplicare, necesita pasiune si un pic de fantezie.

1. Sala de gimnastica pentru cei mici
Ideea afacerii Little Gym este simpla: chiar si copii foarte mici pot face gimnastica. Miscarea, sub indrumarea unui personal calificat, precum si contactul cu alti copii, ii ajuta sa creasca mai sanatosi si mai veseli.

Marca Little Gym a aparut in Statele Unite acum 20 de ani si s-a extins prin cele 150 de sedii afiliate din intreaga lume (limita de varsta a clientilor este de 12 ani). Ambianta este plina de desene si culoare. Activitatile sunt insotite de cantecele in engleza, care ii deprind pe copii si cu invatarea unei limbi straine. Sala este disponibila de asemenea pentru petreceri ale copiilor, cu jocuri si animatie, precum si pentru serate de jocuri educative.

2. La bucatarie


Lavanda: cultura profitabila in 2017
Lavanda: cultura profitabila in 2017

Vezi detalii

Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Afacere la cheie cu flori in ghiveci

Vezi detalii

Trucuri si sfaturi pentru livada ta de vis
Trucuri si sfaturi pentru livada ta de vis

Vezi detalii




Ei bine, da: exista si parinti care-si trimit copiii la un curs de bucatarie. Cei mai mici realizeaza tartine si feluri de mancare care nu necesita incalzire/fierbere pe aragaz, in grupuri de cel mult opt copii, cu un profesor si o persoana pentru control si siguranta. Copiii mai mari, in schimb, invata sa gateasca mancarurile de baza. Un ciclu de sase lectii de cate doua ore costa 150 euro.

3. Lectia de computer
E vorba de scoli unde copiii invata sa foloseasca computerul. Scoala publica nu dispune de structurile necesare pentru a organiza astfel de cursuri, deci acest sector este deschis noilor initiative. Cine vrea sa deschida o scoala de informatica, eventual la el acasa, trebuie sa aiba aptitudini pentru predare si, bineinteles, sa cunoasca bine computerul. Sunt indispensabile: calitati de profesor, taxe de inscriere rezonabile, ambianta vesela si ospitaliera, o foarte buna publicitate. Pentru a incepe, trebuie prevazute cheltuieli de cel putin 15.000 de euro.

O alternativa ar fi franchising-ul. In strainatate exista mai multe retele cum ar fi Futurekids, o societate americana fondata in 1983, care a sprijinit infiintarea a peste 1.700 de scoli in lume, unde copiii invata sa foloseasca computerul. Nimic plictisitor, cursurile sunt amuzante si practice.

In Italia, firma care a importat formula este Delcomint, iar afiliatii operativi sunt deocamdata 13. "Afiliatul nostru urmeaza un curs de doua saptamani la Los Angeles”, spune Pietro De Luca, responsabil pentru franchising la Futurekids. "El trebuie sa dispuna de un spatiu de 80-100 mp si sa suporte o investitie intre 40.000 si 60.000 de euro, care cuprinde costul afilierii, computerele si dotarile, publicitatea timp de un an, cursul in S.U.A. si cheltuielile de inceput. Ratele lunare sunt de 10% din veniturile nete. Fiecare afiliat are exclusivitatea unei zone de 150 de mii de locuitori".

4. Gradinita in casa
Voia sa stea cu fiica sa, dar dorea in acelasi timp si sa contribuie la bugetul casei. Lynrae Francis, o intreprinzatoare din Minessota, a infiintat acum 19 ani o gradinita la domiciliul propriu, avand grija si de alti copii, alaturi de ai sai. Activitatea s-a dezvoltat, aducandu-i lui Francis o cifra de afaceri de peste 50.000 $ pe an. Intreprinzatoarea a scris chiar si manuale pentru a-i ajuta pe cei care vor sa inceapa o activitate ca a sa si vinde un kit de materiale necesare pentru a incepe.

"Costurile initiale sunt scazute: trebuie structurata si amenajata locuinta potrivit prevederilor legii, trebuie cumparate jucarii, medicamente de prim ajutor si tot ceea ce foloseste in cazul supravegherii copiilor de pana la 5 ani", explica Francis. "Fundamentala este dragostea fata de copii si dorinta de a da mai mult decat o simpla supraveghere: un fel de scoala prescolara care sa-i stimuleze si sa le trezeasca interesul fata de lumea din jur".

5. Teatrul la scara mica
Teatrul ofera, cu siguranta, multe mijloace pentru a-i educa, antrena si distra pe cei mici. Iata experientele catorva intreprinzatori in acest domeniu:

a) Au inceput in 1978, intr-o debara. Acum sunt in numar de zece si lucreaza intr-un atelier de peste 350 mp cu o sala de repetitii si tot ce trebuie pentru  pregatirea scenografiei. Sunt membrii grupului “Baraca din Monza” si specialitatea lor este distractia copiilor.

"Pregatim spectacole de teatru pentru copii, facem animatii in biblioteci si scoli, organizam festivaluri de teatru si manifestari in piete, ne ocupam si de organizarea unor tabere de vacanta", explica Corrado Deri, regizor si animator al grupului. "De la institutiile publice avem cele mai multe solicitari, iar grosul cifrei noastre de afaceri (cca 300.000 de euro) de aici vine. Succesul poate fi explicat prin aceea ca, de fapt, noi nu-i invatam pe copii sa recite, ci sa comunice.”

b) O idee interesanta este aceea a “ludobuzului” – un camion adaptat pentru spectacolele de strada, cu rafturi si spatii pentru popice, mingi sau alte jocuri. Se pot transporta si elemente de montat in locuri publice. Amenajarea unui ludobuz costa intre 10.000 si 40.000 de euro sau chiar mai mult, daca se achizitioneaza materiale gonflabile (un castel gonflabil, de exemplu, costa aproximativ 10.000 de euro).

c) Lectii de engleza, pe baza unui scenariu de teatru. Ideea i-a venit lui Cetti Fava, fondatoarea companiei Il Palchetto Stage din Busto Arsizio (provincia Varese). Lectiile sunt pregatite cu grija, cu cel putin doua calatorii in Anglia, zile de repetitii preliminare si teste cu grupuri de copii.

Este aceasta o afacere? "Costurile de productie sunt de circa 600 de euro, la care se adauga onorariul zilnic pentru cei trei actori angajati, aproximativ 200 de euro si costul calatoriei, precum si al deplasarilor lor in Italia. Palchetto Stage organizeaza aproximativ 90 de sesiuni in fiecare an. Sunt momente vesele si creative – spune Cetti Fava – care ii stimuleaza pe copii si le permit sa invete fara a se plictisi."

[pagina_noua]

6. Centru de joaca
In marile orase sau in centrele comerciale, copiii au un nou loc unde se pot juca nestingheriti: este vorba de centrele de joaca special amenajate pentru ei. Fantasy Island, situat in apropiere de Londra, primeste zilnic 250 de vizitatori, realizand in fiecare luna un venit brut de peste 30.000 de lire sterline. Pentru realizarea lui au fost necesare mai mult de 200.000 de lire.

Mai mare si mai frecventat este centrul Discovery Zone, al cincilea dintr-un lant de 350 de centre, deschis in Marea Britanie in 1994: 4.500 m, cu o medie de 350 de oaspeti pe zi.

Exista si solutii mai putin costisitoare, cum este Play-space, un centru de joaca american: ocupa un etaj dintr-o cladire din New York (1.800 mp), atractia sa principala consta dintr-un bazin plin cu mingi colorate si jucarii sigure, si este frecventat in fiecare zi de peste 150 de copii cu parintii dupa ei.

O solutie in plus este propusa de o alta retea americana in domeniu, Fizz Kids: un serviciu de supraveghere pe durata a trei ore a copiilor, in timp ce parintii isi vad de treburi.

In Italia, pe strada Veglia nr. 59 din Milano, functioneaza de doi ani Play Planet, un centru de recreere de 500 mp pentru copii si parinti. Structura centrala este un fel de castel de plastic, pe trei etaje, care contine un bazin cu bile colorate, prajini, corzi si inele, un tunel-tobogan. Aici copiii pot lua o gustare si exista, de asemenea, sali pentru organizarea de petreceri. Spatiul poate primi 280 de copii. Intrarea costa 6-8 euro pentru copii pana la 12 ani, iar pentru parinti este gratuita.

"Centrele Play Planet din Statele Unite sunt in numar de peste o mie. Cel din Milano este centrul-pilot al unei retele care se va extinde in intreaga Italie", explica Romolo De Vecchi, responsabil de franchising. "Se cere o investitie intre 200.000 si 350.000 de euro si sunt prevazute si solutii pentru variante de dimensiuni reduse (150-200 mp), eventual in interiorul centrelor comerciale, la preturi mult mai mici".

7. Agroturism pentru cei mici
O pereche de intreprinzatori din Roma ii ajuta pe copii sa descopere “minunile” vietii la tara. "Obiectivul nostru este unul aproape educativ", explica Emanuele Cioffi care, impreuna cu sotia sa Patrizia, a pus pe picioare societatea Graul si Macul. "Vrem sa-i ajutam pe copii si pe tineri sa descopere posibilitatile pe care le ofera viata la tara. Grupuri de copii intre 6 si 13 ani petrec impreuna o saptamana intr-o casa de tara, special amenajata, cu un program bogat in initiative.”

Care este diferenta fata de un simplu camping sau o tabara de vara? "Acumularea de cunostinte practice – explica Patrizia Cioffi. “La sfarsitul saptamanii, toti copii sunt in stare sa desfasoare activitati traditionale care, chiar si in ziua de astazi, pot constitui o posibila afacere. Cum ar fi apicultura.” Echipati cu salopete tipice ale apicultorilor, copii invata sa umble la stupi, sa culeaga mierea, sa o depoziteze si asa mai departe. Dar invata si cum se face painea la cuptorul cu lemne sau cum sa culeaga fructele si sa le pregateasca pentru prelucrare… Si fac toate acestea distrandu-se pe cinste.

In cazul sotilor Cioffi, investitia initiala a constat numai in restructurarea  si dotarea casei de la tara, pe care o aveau deja. Autorizatia de functionare nu a fost prea greu de obtinut, deoarece agroturismul este prevazut explicit ca activitate ne-hoteliera. O polita, creata special, acopera riscul unor eventuale accidente. Pretul impus de piata este de aproximativ 200 de euro/saptamana pentru fiecare participant.

8. Atentie, copii la bord!
Firma Safety 1st a aparut in 1984 dintr-o idee simpla: trezirea atentiei automobilistilor fata de masinile cu copii la bord, prin intermediul adezivelor de lipit pe lunetele masinilor. In cateva luni, Michael Lerner, initiatorul afacerii, a reusit sa vanda trei milioane de adezive, iar capitalul acumulat i-a permis sa intemeieze o intreprindere al carei obiectiv era acela de a gasi solutii inovatoare in domeniul sigurantei copiilor. In 12 ani, Safety 1st a ajuns la o cifra de afaceri de peste 50 de milioane $ pe an, iar linia sa de produse se imbogateste, in medie, cu 70 de articole pe sezon.

9. Priveste-ti copilul pe internet
Michael Spring, un programator din Fort Lauderdale, Florida, a creat un serviciu in masura sa elimine ingrijorarea parintilor care-si lasa copiii la gradinita sau cu o baby sitter, cand sunt la lucru. Prin intermediul unei pagini pe internet, al unui software specific si al unor camere de luat vederi plasate in locuinte sau in gradinite (publice sau private), parintii se pot conecta la internet prin computerul de la birou pentru a-si vedea in direct copiii.

Solutia a fost primita cu entuziasm nu numai de catre parinti, ci si de catre baby sitteri si de gradinite. Pentru gradinitele particulare, acest serviciu constituie chiar un instrument de marketing pentru promovarea calitatii si a seriozitatii propriilor servicii.

10. Un ghid pentru mame
O idee foarte buna, accea a Asociatiei pentru cultura si timp liber din Milano: primul ghid din Italia al serviciilor si oportunitatilor pentru femeile insarcinate si pentru cele cu copiii intre 0 si 14 ani. Afacerea este dubla: pe de o parte, este vorba de castigurile provenite dn vanzarea  ghidului, la pretul de 8 euro pentru un exemplar, pe de alta parte, de veniturile obtinute din vanzarea spatiilor publicitare din ghid.



Tags: gradinitaafacericopii

Ti-a placut acest articol?

Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Votati articolul

Oportunitati de afaceri - 10 afaceri destinate celor mici
Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Articole conexe

2 idei de afaceri de peste hotare, surse de inspiratie pentru antreprenorii romani

de Alina Constantinescu
03 Aug 2017
Ne inspira ideile de afaceri geniale pe care le descoperim peste hotare. Ne inspira conceptul pe care se consolideaza business-ul, sansele sale de...

Peste 1.5 miliarde de lei din afacerile de pe litoralul romanesc

de Idei De Afaceri
02 Aug 2017
Afacerile din turismul de pe Litoral, de la hoteluri la restaurante si baruri, vor depasi in acest an nivelul de 1,5 miliarde de lei, cifra aproape...

Peste 1.665 de planuri de afaceri inscrise in Programul Start-up Nation

de Alina Constantinescu
22 Iun 2017
Un numar de 1.665 de planuri de afaceri au fost depuse pana miercuri (ora 11:00) in programul Start-Up Nation, demarat pe 15 iunie, iar beneficiarii...

Topul ideilor de afaceri pe care mizeaza romanii in 2017

de Alina Constantinescu
30 Mai 2017
Potrivit unui studiu Creditinfo Romania, in ultimii sase ani debutantii in afaceri au deschis peste 33.000 de companii, cele mai cautate domenii...

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri
Afaceri de succes analizate si explicate de specialistii nostri
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special
 
"Planul de marketing pentru firma ta"

Planul de marketing pentru firma ta

Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton

Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare


Club Idei de Afaceri

- Intrebarea zilei

unde gasesc finantare privata?

Intrebare: Buna seara,

Detin o afacere in domeniul agricol dar nu gasesc capital pentru dezvoltare acesteaia.
Tin sa va aduc la cunostinta ca nu doresc imprumuturi sau finantari din partea bancilor, cu dobanda exagerata si garantii imobiliare (insuficiente din punctul acetora de vedere chiar daca valoreaza dublu fata de capitalul dorit)
Doresc o finantare din partea unor oameni de afaceri, investitori privati sau grupuri de investitori etc. dar nu stiu unde sau cum as putea sa gasesc aceste persoane pentru a le propune ideea mea de dezvoltare.

Orice informatie este utila.

Multumesc !

Raspuns: Buna ziua. Rog mai multe detalii pe valilig@yahoo.co.uk.  [citeste tot raspunsul aici]

Comentarii0 comentarii



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Citeste Raportul Special GRATUIT
Planul de marketing pentru firma ta
Afaceri de succes analizate si explicate de specialistii nostri
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special
 
"Planul de marketing pentru firma ta"

Idei de AFACERI 2017




Descarca Alerta

 

IDEI de AFACERI
Club manager.ro




Iti oferim zilnic cele mai rentabile idei de afaceri si oportunitati de investitii

Descarca GRATUIT
"Planul de marketing pentru firma ta"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit
Da, vreau sa primesc informatii despre produsele si serviciile oferite de Rentrop & Straton