Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Oportunitati de afaceri - Conceperea de software pentru firme

de Silvia Bucsan 10 Dec. 2007 7230
4.17 din 3 voturi
RATING UTILIZATORI
28% dintre cititorii acestui articol l-au considerat folositor
56% dintre vizitatorii nostri citesc cel putin 3 articole pe zi
31% dintre cei care ne citesc au o afacere de succes

15.000-25.000 de euro. Atat poate ajunge sa coste un soft specializat pentru gestiunea unei companii, un soft care se poate realiza in cateva luni, cu o investitie minima: in principiu, nu va trebuie decat un calculator, licenta pentru softurile pe care le folositi la randul dvs. si un angajat cu cunostinte solide in programare. Asta daca nu sunteti dvs. insiva un talent intr-ale programarii.



Desigur, nu toate comenzile au o asemenea anvergura, de zeci de mii de euro, dar afaceri foarte bune se pot face si cu softuri mai simplute, care sunt gata in cateva zile si costa de la 200 euro in sus.

Important este sa intelegeti de la bun inceput ca utilizatorii produsului dvs. nu sunt niste specialisti IT si ca, in consecinta, pot aparea reclamatii  privind modul greoi de utilizare sau neintelegerea tuturor functiilor si optiunilor. Cu cat se reduce timpul acordat asistentei tehnice si teoretice acordate clientilor pentru folosirea programului, cu atat veti putea sa va ocupati mai mult de partea de management si de promovare a afacerii.

Daca programul pus la punct de dvs. constituie o solutie clara pentru o problema majora si cu care se confrunta multi, nu este exclus sa puteti trai doi-trei ani doar din vanzarea lui. Trebuie doar sa ajungeti la clientii potriviti. Cam 10-15% din clientii unei firme de sofware vin in urma recomandarilor din partea celor care au fost multumiti de produsul cumparat, dar mai ales de serviciile oferite.

Intreprinzatori care au reusit in acest domeniu

1) Pasiunea lui L.M. pentru programe de calculator s-a nascut in facultate, la sfarsitul anilor ’80, dar primele cunostinte adevarate in domeniu le-a acumulat dupa Revolutie, pe cont propriu, din manualele de specialitate nou aparute atunci in Romania. "Un manual original cu limbajul de programare Linux costa atunci cat doua salarii, dar asta nu m-a impiedicat sa-l cumpar pentru a ma documenta", isi aminteste L.M.

Lansarea in afaceri s-a produs in 1991 cand, impreuna cu patru prieteni, a infiintat o firma care comercializa computere si componente hard. Afacerea mergea foarte bine si ii dadea suficient de lucru, astfel ca nu mai avea timp si de partea de software, adevarata lui pasiune. Dar dupa ce piata distributiei si a vanzarii de computere s-a cristalizat si a intrat sub umbrela a doar catorva firme puternice, a fost nevoit sa renunte la aceasta activitate si sa se orienteze spre software.

Primele programe le-a realizat impreuna cu asociatii sai si ele s-au bucurat de aprecierea clientilor, fapt care le-a dat incredere in viitorul afacerii. Au descoperit rapid ca valoarea unui program creste daca el este conceput conform datelor, stilulului si profilului fiecarui client, dar asta presupunea o documentare speciala pentru domeniul caruia ii era destinat respectivul program.

Un astfel de program trebuie sa contina termenii de specialitate folositi de utilizator, dar mai ales procedurile si functiile de care el are nevoie. "Pentru a realiza un program de contabilitate performant am urmat un curs de specialitate si am facut rost de toata legislatia in domeniu, astfel incat acesta sa poata fi folosit de client cat mai eficient", spune L.M.

Dupa ce toti cei cu care a infiintat firma au plecat sa lucreze in strainatate, el a reusit sa impuna pe piata cele sapte programe de serie puse la punct pana atunci:
1) contabilitate si gestiune economica;
2) evidenta salariatilor;
3) contabilitate in partida simpla;
4) automatizare a corespondentei;
5) calculul intretinerii la asociatiile de locatari (proprietari);
6) un program destinat restaurantelor; 
7) un program pentru curatatorii si spalatorii.

Principalii clienti ai firmei sunt companiile mici si mijlocii, atat din domeniul productiei cat si din cel al serviciilor, dar si persoane fizice autorizate. "Am gasit destul de usor primii clienti, in general prin simple anunturi in ziar, dar si prin oferte directe, prin sistemul de scrisori prin posta si pe internet", spune L.M. Iar in privinta dezvoltarii firmei, cifrele sunt cele mai edificatoare: cifra de afaceri a crescut constant, chiar si cu 300% pe an, ajungand acum la 50.000 de euro, pentru o firma cu doar cativa angajati.

2) Sotii M.I. si E. I. si-au infiintat firma de software in 1992, insa activitatea a luat amploare trei ani mai tarziu, cand au inceput sa stapaneasca mai bine notiunile de marketing si management si sa cunoasca mai indeaproape piata de soft, cu cerintele ei. "A fost foarte greu la inceput, cand nu eram cunoscuti. Eram foarte buni programatori, fiind absolventi ai Facultatii de Electronica, dar nu aveam nici un fel de experienta in management", spune E.I.

Au inceput cu comenzi individuale, pentru cate un singur client, dar munceau saptamani in sir, fara cine stie ce castiguri. Cea mai mare problema cu care se confruntau era faptul ca nu aveau oameni cu experienta in promovare si marketing, astfel ca produsele nu erau prea cunoscute.

"Vedeam ca oamenii carora le prezentam produsul erau multumiti si nu intelegeam de ce nu gasim mai multe persoane dispuse sa ne cumpere programele. Insa in lipsa unei strategii de promovare si a unei campanii de vanzari, cu oferte promotionale si reclama, succesul era imposibil", adauga E.I.

Saltul s-a produs in 1996 cand, lucrand sub Windows, au reusit sa castige un numar mare de clienti, gratie si experientei accumulate in vanzari.

Apoi, faptul ca programele lor erau foarte flexibile, usor de utilizat si se actualizau continuu, gratis, odata cu modificarea legislatiei, a constituit un mare avantaj. Iar un alt element care a dus la succesul programelor realizate a fost specializarea in anumite domenii, care le-a permis conceperea de programe in conformitate cu cerintele clientilor.

"Eu, de exemplu, sunt specialist in programul de salarii, iar sotia se pricepe la stocuri si contabilitate ", spune E.I. “Dar in ultima vreme suntem tot mai ocupati cu conducerea afacerii, asa ca intentionam sa angajam specialisti care se preia ei partea de programare, iar noua sa ne ramana mai mult timp pentru promovare si marketing.”

Una dintre problemele majore in aceasta activitate, adauga E.I., este nerespectarea legii copyright-ului. "Inca nu a intrat in constiinta oamenilor faptul ca folosirea unui program pe calculator presupune si cumpararea licentei respective. A trebuit sa dezvoltam o serie de tehnici de protectie a programelor pentru a nu fi copiate ilegal si, suplimentar, oferim facilitati la cumpararea mai multor licente, incercand sa stimulam achizitionarea pe cale legala a programelor.”

3) "Prin 1998, am observat lipsa de pe piata romaneasca a produselor software de calitate, fenomen care se mentine din pacate si astazi”, spune I.M., un tanar programator.  “Asta ne-a ambitionat, pe mine si pe inca trei prieteni, sa incepem sa producem programe la standarde inalte."

Au demarat afacerea practic fara nimic, doar cu propriile computere aduse de acasa, dar avand in minte o strategie foarte simpla si foarte eficienta: “Tot ceea ce am facut in primele luni de activitate a fost sa realizam un program de arhivare a diferitelor documente, pe care l-am pus pe un site pe internet, un program care constituia practic cartea noastra de vizita pentru potentialii clienti", spune I.M. Si au avut noroc: in scurt timp de la lansarea site-ului si a programului, pe care putea sa-l preia gratis oricine, au fost contactati de o firma din Statele Unite care le-a propus sa realizeze un program, tot de arhivare, pentru un client.

Ei au devenit astfel subcontractori in cadrul unui proiect mai amplu, dezvoltat de aceasta firma americana, care era in cautarea unor programatori buni si ieftini, pentru a-si spori profitul. Si unde sa-i gaseasca, daca nu in Romania.

Prestatia a fost peste asteptarile clientului, atat in privinta timpului de lucru cat si a calitatii programului, principalii indicatori de performanta in acest domeniu. Au dobandit astfel o referinta foarte buna, una dintre conditiile esentiale pentru a patrunde pe piata produselor de software, ca urmare firma lor a reusit sa preia si alte contracte pentru clienti din strainatate, din Elvetia si Italia.

Si de-abia dupa ce si-au facut un nume in S.U.A. si Europa s-au orientat spre clientii din tara. Au realizat deja un program de gestiune completa a unei fabrici de mezeluri, care urmareste si furnizeaza date in timp real despre intregul proces de productie, ajutand astfel producatorul sa elimine deficientele in procesul tehnologic intr-un timp foarte scurt, sa-si reduca pierderile si sa obtina o calitate superioara a produselor.

Firma lucreaza acum la un program asemanator pentru un lant de magazine. "Printre alte facilitati, programul ii ajuta sa urmareasca in timp real stocurile, intrarile si vanzarile, ei putand sa se aprovizioneze astfel in timp util", precizeaza I.M. El crede ca piata din Romania a produselor software are un potential extraordinar si ca firmele producatoare de software nu au decat de castigat.

Cateva date despre piata

• Pentru desfasurarea activitatii de concepere si comercializare a programelor software, precum si oferirea de servicii complementare de intretinere si asistenta nu este nevoie de aprobari speciale sau de licente si specializari obligatorii. Activitatea este reglementata in nomenclatorul editat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, iar programele nu trebuie certificate, verificate sau inregistrate oficial pentru a putea fi comercializate.

• In privinta dotarilor tehnice, este necesar un computer performant, care costa in jur de 1.000 euro, precum si de softul cu care se realizeaza programele. De exemplu, pentru realizare programelor de gestiune completa a unei intreprinderi, contabilitate, salarii si toate programele legate de intretinerea biroului, este nevoie de un developer tool-kit Microsoft Office, cu care se realizeaza kiturile de instalare a programelor, precum si un program Microsoft Acces pentru realizarea bazelor de date. Pentru toate acestea, este nevoie si de licenta pentru sistemul de operare Windows, acestea putand fi achizitionate in schimbul a aproximativ 500 euro. Odata realizate, programele se transfera clientilor pe CD.

• In cazul unor proiecte de amploare, dezvoltate de obicei de catre firme straine, se subcontracteaza cu firmele de software realizarea mai multor parti (programe) ale respectivului proiect. Acesta este un fenomen tot mai accentuat pe piata IT din Romania si constituie o oportunitate extraordinara pentru micii intreprinzatori de a se dezvolta, valoarea unui astfel de proiect fiind de ordinul zecilor de mii de dolari.

• Din timpul total in care se realizeaza un program, doar 20% reprezinta programarea in sine. In jur de 40% din timp este necesar pentru analizarea proiectului si tot atat pentru testarea lui.

• Este esential ca fiecare program sa fie realizat pe module, astfel incat utilizatorul sa foloseasca doar functiile de care are nevoie. Degeaba oferiti unui client un program de gestiune generala, daca el are nevoie doar sa monitorizeze si sa calculeze stocurile, pentru ca astfel va fi exploatat doar 20-30% din respectivul program, restul functiilor si bazelor de date incarcand inutil memoria si stanjenind utilizatorul.

• Un program conceput in sistemul Windows va avea din start un succes mult mai mare decat altele, fapt demonstrat si de faptul ca multe firme de software au inregistrat un succes foarte mare dupa ce si-au adaptat programele la noul sistem.

• Pirateria software nu afecteaza doar marele firme, precum Microsoft sau IBM, ci si micii producatori, realizatori de programe mult mai simple. Masurile de securitate presupun fie realizarea unui program de accesare cu parola a programului, care insa se poate sparge, fie un dispozitiv special (cheie) care se monteza la fiecare computer si care impiedica ca programul instalat pe respectivul terminal sa poata fi folosit pe un altul.



Tags: idei de afaceriafacerisoftwaremanagement

Urmareste-ne pe Google News

Votati articolul

Rating:
Nota: 4.17 din 5 - 3 voturi.

Articole conexe

Afaceri in domeniul fast-food. Clientela asigurata 7 zile din 7

de Idei de afaceri
28 Aug 2023
Amplasamentul accesibil, preparatele gustoase si preturile convenabile fac din restaurante o destinatie foarte populara pentru milioane de clienti...

Afacerile cresc in 2023. Piata romaneasca de cafea out of home se ridica la 600 de milioane de euro

de Bianca Tila
27 Iul 2023
Piata romaneasca out of home reprezinta o industrie care se ridica la 600 de milioane de euro. O treime din aceasta suma a fost generata in...

Cifra de afaceri din comertul cu autovehicule a inregistrat cresteri

de Bianca Tila
17 Mar 2023
Volumul cifrei de afaceri din comertul cu autovehicule si motociclete a inregistrat cresteri, pe serie bruta, cu 20%, in luna ianuarie 2023...

Extinderea afacerii. Cum iti finantezi cresterea?

de Idei de afaceri
05 Ian 2023
In general, un partener strategic intra intr-o afacere in scopul de a cumpara in intregime afacerea, fie din prima tranzactie, fie in mai multe etape....

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016




Rentrop ∧ Straton

Citeste Raportul Special GRATUIT

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Idei de AFACERI 2024







[x]