Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Evolutia afacerilor din Romania in 2017

de Idei de afaceri 29 Nov. 2017 4199
5 din 2 voturi
RATING UTILIZATORI
59% dintre cititorii acestui articol l-au considerat folositor
38% dintre vizitatorii nostri citesc cel putin 3 articole pe zi
41% dintre cei care ne citesc au o afacere de succes

Evolutia economica a Romaniei din ultimul an genereza emotie. De la entuziasti sustinatori ai consumului ca marca a bunastarii, la contestatari vehementi ai masurilor pro-ciclice. In 2017 sentimentul de business a pendulat intre increderea data de cresterea economica din 2016 si scepticism cu privire la sustenabilitatea cresterii economice in a doua jumatate a anului.

Cel putin asa arata datele cercetarii comparative Evolutia afacerilor din Romania din 2017, realizata de compania Valoria.

Studiul a fost realizat in randul a 308 executivi de top ai companiilor importante din Romania – multinationale si antreprenoriale – despre evolutia previzionata a afacerilor in anul 2017. Indicatorii urmariti sunt:cifra de afaceri, profit, investitii,evolutia numarului de angajati si a nivelului salariilor. Decidentii care au dat raspunsurile despre acesti indicatori conduc companii din 14 industrii si au cifre de afaceri cuprinse intre 1 milion de euro si mai mult de 100 de milioane de euro. Tinand cont ca principalele industrii care contribuie la cresterea economica de 6,1%,estimata pentru 2017 de Comisia Nationala de Prognoza sunt: productie, agricultura si alimentatie, constructii/imobiliare, comert en gros si retail,am selectat datele relevante pentru acestea din analiza Valoria.

Productie industriala

Perspectiva de crestere a companiilor de productie este una rezervata. Numai 29% dintre companii se asteapta la cresterea cifrei de afaceri cu 5%-10% (fata de 23% la inceputul anului). In acelasi timp 4% dintre respondenti (fata de 13% anterior) nu prevad nicio crestere a cifrei de afaceri in 2017.

Previziunile privind evolutia profitului in 2017 au suferit ajustari in a doua parte a anului. 39% dintre companiile de productie (fata de 35% anterior) se asteapta la o crestere a profitului lor in intervalul 1%-5%, iar 11% (fata de 3% la inceputul anului) se asteapta ca profitul companiei sa nu sufere nici o modificare fata de anul anterior.

Conform rezultatelor cercetarii, 23% dintre companiile de productie spun ca nu vor creste investitiile in 2017, fata de 10% cu 6 luni in urma. In ce priveste evolutia numarului de angajati, 32% spun ca se asteapta ca personalul lor sa creasca cu 1%-5% pe parcursul acestui an in timp ce 34% se asteapta ca nivelul salariilor sa creasca cu doar 5%-10% in 2017.

Agricultura si alimentatie

Companiile din agricultura si alimentatie au o perspectiva de crestere pozitiva in 2017. 40% se astepta ca cifra lor de afaceri sa creasca intre 10%-20%, in timp ce 20% se asteapta sa creasca intre 5%-10%. Profitul este asteptat sa fie in marja 5%-10% pentru 40% dintre companii, in timp ce investitiile vor creste cu 30% pe acelasi interval. 60% dintre companiile din agricultura si alimentatie se asteapta ca numarul de angajati sa creasca intre 5% si 20% corelate cu salariile ce se asteapta sa creasca corelat pe acelasi interval.

Constructii si imobiliare

In a doua parte a anului 2017, companiile de constructii si imobiliare isi ajusteaza ratele de crestere. Nu mai putin de 8% dintre companii se asteapta la cresterea cifrei de afaceri cu 10%-20% (fata de 33% la inceputul anului). Perspectiva este confirmata de Comisia Nationala de Prognoza, care a rectificat estimarea de crestere de la 6% facuta in 2016 pentru anul acesta la 1.5% din prezent. In consecinta si previziunile privind evolutia profitului in 2017 sunt si ele ajustate. Doar 12% (fata de 33% la inceputul anului) se asteapta ca profitul companiei sa creasca intre 10%-20%. In septembrie 2017, 37% dintre companiile de constructii si imobiliare spuneau ca nu vor face investitii in 2017, iar 31% vor face investitii de 1%-5%.

In semestrul al doilea al anului 2017, 38% dintre respondenti nu se asteapta la nici o crestere a numarului de angajati in 2017 in timp ce 27% dintre companiile de constructii si imobiliare se asteapta ca salariile sa creasca intre 5% si 10% iar 35% dintre companii se asteapta la salarii in crestere cu 10%-20%.


Comert engros si retail

Nu este deloc surprinzator faptul ca perspectiva de crestere a companiilor din comert en gros si retail este una pozitiva. Acestea se asteapta la cresterea cifrei de afaceri cu 5%-10% (fata de 23% la inceputul anului). In acelasi timp 25% dintre respondenti (fata de 23% anterior) prevad o crestere intre 10%-20% a cifrei de afaceri in 2017, iar 16% (fata de 15% anterior) se asteapta la o crestere intre 20%-30%.

Previziunile privind evolutia profitului in 2017 sunt optimiste, 18% (fata de 8% in martie 2017) previzioneaza o crestere a profitului intre 10%-20%. Conform rezultatelor cercetarii, 14% (fata de 8% anterior) dintre companiile de comert en gros/retail spun ca vor sa isi creasca investitiile cu 10%-20%.

Scade de la 31% la 20% procentul companiilor care spun ca se asteapta ca personalul lor sa creasca cu 1%-5% in acest an. Doar 34% dintre companiile de comert en gros/retail (fata de 46% anterior) se asteapta ca salariile sa creasca intre 5% si 10%, iar 31% dintre companii se asteapta la cresteri de 1%-5%.

Pe final de an

Nici cei mai optimisti comentatori nu se asteptau la o crestere economica de 6,1% a economiei Romaniei. Totusi, daca se intampla,aceasta evolutie are ca surse principale cresterea cu 7,7% a consumului corelat cu cresterea de 22% a salariilor din sectorul bugetar si scaderea investitiilor la 2%. Cresterile industriilor de mai sus sunt importante, numai ca performanta primelor 3 este devansata de un nesanatos consum. In 2017, Romania traieste un iluzoriu Black Friday.

 


  Autor: Constatin Magdalina




Idei de afaceride Idei de afaceri
Redactia Idei de afaceri este formata dintr-un colectiv de 3 autori cu experienta in domeniile care formeaza intreaga sfera a lumii afacerilor. Ei va livreaza cele mai importante si relevante noutati.

Tags: afaceri in romaniacifra de afacericrestere economicaafaceri in agricultura

Urmareste-ne pe Google News

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 5 - 2 voturi.


Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016




Rentrop ∧ Straton

Citeste Raportul Special GRATUIT

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Idei de AFACERI 2024







[x]