Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Companii de succes: BrandTailors sau cum sa faci profit pe timp de criza

de Marilena Popescu 09 Mar. 2011 5508
5 din 1 vot
RATING UTILIZATORI
39% dintre cititorii acestui articol l-au considerat folositor
52% dintre vizitatorii nostri citesc cel putin 3 articole pe zi
31% dintre cei care ne citesc au o afacere de succes

Beatrice Danis a creat si recreat numeroase branduri in ultimii ani. Cel mai important dintre ele este chiar BrandTailors, agentia pe care a fondat-o si care a redefinit marci precum Zuzu, La Dorna, Magura sau Kandia. Anul trecut, Zuzu a schimbat fulgii de pe cutiile de lapte cu desene florale, Magura a aparut cu un ambalaj nou si un mesaj "numai lapte si miere", iar fabrica de paine Titan a lansat painea toast HapiHap, primul produs lansat vreodata cu atata fast de veteranul jucator de pe piata de panificatie.

Acestea au fost o parte dintre proiectele care in 2010 au facut sa se vorbeasca destul de mult despre Beatrice Danis si BrandTailors, agentia de strategie si consultanta de brand pe care a fondat-o in 2004. Raul Ciurtin, seful Albalact, a dat atunci o jumatate de milion de euro pe mana echipei condusa de Danis pentru a recrea marca de lactate Zuzu si circa 200.000 de euro pentru lansarea cascavalului Raraul.


 
In aceste conditii, pentru BrandTailors nu anii dinainte de criza au adus cea mai mare crestere a castigurilor, ci 2010, cand cele 20 de proiecte derulate i-au adus o marire a cifrei de afaceri de 48% fata de 2009 si de 25% fata de 2008, an vazut ca un reper pentru industria de consultanta de brand si de comunicare in general. BrandTailors a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 762.000 de euro si un profit de circa 105.000 de euro.
 
Cifrele pot parea mici si chiar si sunt daca le raportam la rezultatele marilor grupuri de comunicare, cele ce incorporeaza mai multe agentii si au un portofoliu complet de servicii, insa daca le raportam doar la piata de branding, a carei valoare nu depaseste patru milioane de euro, rezultatele se vad in alta lumina. Cifrele sunt si dincolo de estimarile initiale ale companiei conduse de Danis.

Astfel, in vara lui 2010, managementul BrandTailors estima o majorare a cifrei de afaceri cu doar 15% fata de 2009, respectiv fata de 514.000 de euro. La momentul lansarii acestor previziuni, compania avea deja in derulare peste 20 de proiecte. "Convingerea mea a fost de la bun inceput ca vom creste in 2010, date fiind proiectele pe care le-am derulat alaturi de clientii nostri traditionali si mai ales cele castigate in urma unor licitatii, insa rezultatele de la sfarsit de an au fost peste asteptari", spune Beatrice Danis, managing partner la BrandTailors.
 
Tot in 2010 a avut loc si un proces important de restructurare a agentiei, in urma caruia o parte dintre angajatii vechi au fost nevoiti sa-si gaseasca un alt loc de munca, in locul lor au venit alti oameni, iar noua echipa a fost impartita in doua divizii de business - branding de produs si branding de servicii. In momentul de fata, dincolo de finalizarea a 15 proiecte incepute in 2010 si munca pentru cei doi clienti noi atrasi in 2011, Danis are in plan schimbari importante in structura companiei. In primul rand, vrea sa descentralizeze functia decizionala pentru activitatea de baza a agentiei, si anume consultanta de brand.

Pe scurt, Danis si-a propus sa creeze o noua echipa manageriala, in care rolul ei personal sa fie mai degraba strategic, iar responsabilitatea deciziilor curente sa fie plasata altcuiva. "Procesul de schimbare va incepe in primavara si se va finaliza, cel mai probabil, la sfarsitul anului 2012, moment in care preconizez ca BrandTailors va mai avea doi noi parteneri", spune Danis.
 
Evolutia numarului de clienti noi din portofoliu si complexitatea proiectelor o determina si sa extinda serviciile agentiei. Astfel, la sfarsitul anului va fi lansata o noua divizie, care ofera consultanta si design de brand si branding digital. Momentul este mai potrivit decat oricand, avand in vedere ca proiectele de comunicare in mediul online s-au inmultit, iar companiile nu se mai tem sa investeasca intr-un mediu care, pana la venirea crizei, parea mai degraba obscur si incapabil sa ofere suficienta notorietate.

Acestei divizii i se va adauga, tot la sfarsitul anului, un pilon de comunicare corporatista, care va avea rolul de a continua, practic, campania propriu-zisa de branding.
 
Sursa: Business magazin



Tags: zuzula dornamagura kandia

Urmareste-ne pe Google News

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 5 - 1 vot.


Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016




Rentrop ∧ Straton

Citeste Raportul Special GRATUIT

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Idei de AFACERI 2024







[x]