Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Interviu Mihaela Pascu: Despre branding, inovatie in afaceri si Wolf 25

de Maria Nicutar 13 Feb. 2014 4859
39% dintre cititorii acestui articol l-au considerat folositor
52% dintre vizitatorii nostri citesc cel putin 3 articole pe zi
31% dintre cei care ne citesc au o afacere de succes

Designer de bijuterii unicat, blogger activ si fotograf pasionat, Mihaela Pascu contrazice tot ceea ce stim despre antreprenoriatul in randul tinerilor. Fara sprijin financiar din partea celor din jur, fara scurtaturi abrupte, Mihaela Pascu isi creste brandul cu rabdare si multa pasiune. A ales sa isi urmeze pasiunea, inainte de toate si o face cu maxim de originalitate si inovatie.

Ca dovada, creatiile Mihaelei Pascu au ajuns sub privirile Laurei Wass, designer new yorkez de bijuterii care a lucrat in atelierele McQueen. In timp, Mihaela si-a castigat o forta proprie de creatie, un ritm anume de lucru si o imagine clara a modului in care sa isi modeleze prezentul si viitorul.


Mai multe despre branding, despre originalitate in afaceri si despre proiectul Wolf 25 aflam chiar de la Mihaela Pascu, in cadrul unui interviu exclusiv pentru IdeiDeAfaceri:

 

Maria Nicutar: Ai reusit sa iti faci brandul cunoscut in cateva dintre cele mai puternice publicatii din Romania. Ai crescut doua branduri fascinante, Wolf 25 si Mic Dejun de Bucuresti. De ce anume a fost nevoie pentru a ajunge in acest punct?

Mihaela Pascu: De rabdare si de incredere. Cand nu mai aveam incredere, compensam cu rabdare si invers. Trebuie sa crezi ca o sa fie bine, trebuie sa ai incredere. Inveti in timp sa te bucuri de amandoua, in acelasi timp. Si abia atunci incepi sa avansezi si sa devii surd la nerabdarea sau neincrederea altora fata de ceea ce faci. Pasiunea pentru ceea ce fac e de la sine inteleasa.

 

Maria Nicutar: Care au fost investitiile necesare pentru a-ti dezvolta cele doua proiecte de suflet?

Mihaela Pascu: Timp, energie si creativitate. Ieftine, nu-i asa? Dar incredibil de pretioase. Fara ele n-as fi inceput si nu as fi reusit sa fac proiectele cunoscute. Dar le-am demarat pe amandoua abia atunci cand am inteles ca trebuie sa incepi cu ce ai la indemana. Sa spui ca ai nevoie de bani si sa nu faci niciun pas pentru a-i obtine e o scuza si atat. Daca ai nevoie de bani, fa rost de ei. Fa-ti un proiect (si fa-l bine!) si cauta investitori. Nu o sa vina nimeni la usa noastra sa ne lase un sac de bani pe care sa-l descoperim a doua zi.

 

Maria Nicutar: Cat de important este sa investesti in branding personal?

Mihaela Pascu: Depinde de ceea ce vrei sa faci. Daca in profesia ta e nevoie de branding personal, atunci acesta e esential tot asa cum brandingul este elementul-cheie pentru afaceri. Cred ca brandingul pentru o afacere este motorul care poate propulsa business-ul mai departe decat ti-ai imaginat vreodata. Si o sa-i citez aici pe Hamish Pringle si Peter Field care sustin ideea ca disparitia unor branduri nu e consecinta iminenta a unui proces de degradare inerent afacerilor. Un brand poate supravietui unor produse sau servicii prin inovatie. Iar asta e ce-mi doresc sa se intample cu WOLF 25.

 

Maria Nicutar: Daca exista un element aparte pe care il regasesc pretutindeni in proiectele tale, este, mai mult ca sigur, originalitatea. Nu iti este teama sa jonglezi cu elemente noi, cu materiale inedite cand iti realizezi bijuteriile, cu ingrediente cand iti prezinti creatiile culinare. Cat de importanta este originalitatea pentru consolidarea unui brand?

Mihaela Pascu:  Este importanta, dar cred ca pentru a putea fi tot timpul original trebuie sa ai o viziune cat mai clara asupra brandului. Asta iti activeaza creativitatea si te ajuta sa vii tot timpul cu idei noi care sa aiba legatura cu brandul si cu ceea ce construiesti zi de zi. Si revin la inovatie. Nu putem crede ca vom rezista pe piata daca nu inovam, daca nu surprindem periodic, daca nu ne autodepasim si daca nu ne luam chiar si pe noi prin surprindere cu ceea ce reusim sa facem.

 

Maria Nicutar: Cat de simplu este pentru un tanar sa intre in mediul business in contextul actual al crizei economice?

Mihaela Pascu: Nu e simplu, dar cel mai important e ca nu e imposibil. Si mai cred, cu convingere, ca e bine sa nu pornim de la ideea ca ar trebui sa fie simplu. Din pacate, ceea ce se vede in mass-media e succesul obtinut peste noapte, insa nu aceasta e realitatea si, in orice caz, nu cea de durata. Ceea ce nu vedem zi de zi sunt companiile foarte mari create de la zero in Romania, nu vedem afacerile initiate de antreprenori romani si care astazi sunt prezente pe nenumarate piete din strainatate. Se incearca introducerea in scoli a unor cursuri prin care copiii si tinerii sa inteleaga ca au sanse reale de succes si ca nu au de ce sa creada ca tot ce pot obtine in viata e un loc de munca la un angajator. Trebuie sa vedem realitatea dincolo de micul ecran si sa mergem la surse.

 

Maria Nicutar: Ai un model de business pe care ai vrea sa il urmezi?

Mihaela Pascu: Cred ca e un model de business destul de personal si are legatura cu viziunea pe care o am pentru brand. E important sa stii unde te vezi peste cinci ani si sa continui chiar daca peste un an nu vei fi acolo unde ti-ai fi dorit. Trebuie doar sa iti dublezi sau triplezi eforturile si sa mergi in aceeasi directie.

Dezvoltarea a ceea ce acum e inca in stadiu de proiect (prefer sa ii vad astfel evolutia, chiar daca au trecut doi ani de la infiintare) se va face treptat si exista un plan trasat in linii destul de mari, deocamdata, pentru fiecare an. Stiu insa ca e important sa fii flexibil si deschis oportunitatilor. Nu e un model batut in cuie, dar are niste principii pe care imi doresc sa le urmez. Visez la o echipa mare care sa inteleaga perfect ce inseamna WOLF 25 si care sa creada in brand asa cum cred si eu. Dar la asta se va ajunge peste cativa ani. Am incredere.

 

Maria Nicutar: Cine te inspira in munca ta si ce mentori ai? (coach-i, sfatuitori).

Mihaela Pascu: Am avut sansa de a-i descoperi treptat. Kelly Cutrone este poate primul si cel mai important mentor (interesant este ca echipa ei o numeste si "Mother Wolf", iar asta am aflat dupa ce infiintasem WOLF 25). De la ea am invatat ca nu conteaza ordinea in care se intampla unele lucruri in viata, e mai important sa se intample si ca trebuie sa apreciezi asta, nu sa o dai la o parte fiindca nu s-a intamplat cand ai vrut tu. Si tot de la ea am invatat sa-mi iau fricile la intrebari pana cand nu mai ramane nimic din ele. Scenariul ala ingrozitor pe care ti-l imaginezi si care te tine pe loc are cele mai mici sanse sa se intample si situatia nu e niciodata asa de neagra cum o vedem cand ne concentram numai pe teama.
 

Marie Forleo e fondatoarea scolii de business B-School si ma fascineaza prin increderea pe care ne-o ofera gratuit. Cei mai mari oameni sunt cei care te fac sa crezi ca si tu poti ajunge la fel de sus, iar din punctul meu de vedere, ea e un astfel de om. De la ea am invatat ca e O.K. sa dezvolt mai multe proiecte in acelasi timp si ca voi avea numai de castigat daca pun pasiune in mai multe domenii. Asta in contradictie cu cele mai multe carti de afaceri care iti spun sa iti alegi un singur domeniu sau o nisa si sa devii cel mai bun doar la acel lucru.
 

Todd Henry e doza mea de energie zilnica si e omul care da tonul intregii mele productivitati. E suficient sa-l ascult cinci minute ca sa-mi amintesc de ce trebuie sa fac un efort atunci cand imi doresc sa dorm inca doua ore (cred ca toti trecem prin astfel de momente). Promoveaza tocmai responsabilitatea pe care o avem ca oameni de a fugi de mediocritate. L-am descoperit recent si deja mi-a demonstrat cat de mult se pot schimba lucrurile atunci cand privim o situatie dintr-o cu totul alta perspectiva: cu mult mai mult curaj. Mediocritatea, spune el, nu se intampla de la sine, ci e aleasa de noi de-a lungul timpului prin toate acele mici compromisuri pe care le facem ori de cate ori suntem confruntati cu incertitudinea.
 

Maria Nicutar: La varsta ta, majoritatea oamenilor inca nu au niciun proiect de suflet in care sa investeasca. Care sunt regulile de care tii cont pentru a te motiva sa continui ce ai inceput?

Mihaela Pascu: Am ales sa continui. Totul tine de ce-ti propui si totul tine de mintea noastra, de modul in care alegem, constient, sa privim o situatie. Daca nu ne imaginam ca putem ajunge intr-un loc, atunci nu vom ajunge. Si ma ajuta oamenii care cred in ceea ce fac si care nu se tem sa impartaseasca si altora din cunostintele acumulate, din experientele care ii bucura si ii inspira zi de zi. Ei ma ajuta sa merg mai departe in momentele in care obosesc si am nevoie de cineva care sa ma bata pe umar si sa-mi spuna "Hai, ca poti merge mai departe!" si "Nu uita de ce ai inceput!".
 

Si cred ca ne rescriem zi de zi si descoperim astfel lucruri noi despre propria persoana. Desi nu eram o mare fana a vorbitului in public, am ajuns sa nu ma mai pot opri daca cineva imi spune ca vrea sa dezvolte o afacere. In mintea mea se deruleaza imediat idei de proiecte si posibilitati de dezvoltare pentru afacerea respectiva, asta in timp ce ii repet omului din fata mea ca am toata increderea ca va reusi. Asa ca acum imi doresc sa le vorbesc si altora despre asta. Inteleg satisfactia pe care o au speakerii motivationali: e extraordinar sa vezi cum privirea unui om se lumineaza in fata ta.

 

Maria Nicutar: Ce sfaturi le poti oferi tinerilor care doresc sa inceapa o afacere?

Mihaela Pascu: Le-as spune sa nu le fie frica si sa isi urmeze visul. Sa se foloseasca de imaginatie si sa se vada peste cateva zeci de ani, sa-si proiecteze imaginea lor din viitor si sa se intrebe daca vor putea trai multumiti cu regretul de a nu fi facut ceea ce si-ar fi dorit. Sa nu caute scuze fiindca acestea sunt doar obstacole pe care ni le punem singuri in drum. Sa fie pregatiti sa treaca prin perioade grele (primii doi ani ai celor mai multe afaceri sunt si cei mai grei) si sa nu renunte fiindca cei mai multi renunta chiar inainte de a avea succes.

Sa se agate de orice sambure de inspiratie si sa creada in ei, in cine sunt si in ce pot sa fac, sa investeasca in ei, sa faca studiile necesare sau sa dezvolte proiectele de care au nevoie, sa faca tot ce trebuie pentru a-si dezvolta afacerea, fara compromisuri insa si cu increderea ca se poate dezvolta o afacere si in mod corect si ca succesul aparut peste noapte e si cel care dispare primul. Si le-as mai spune sa nu uite, atunci cand citesc despre o companie de succes, ca in spatele reusitei de azi se ascund douazeci, cincisprezece sau zece ani de munca asidua.
 

Maria Nicutar: Cum arata viitorul brandului Mihaela Pascu?

Mihaela Pascu: Ma fascineaza ideea ca viitorul aduce cu sine oportunitati nelimitate. Ma entuziasmeaza faptul ca peste cinci ani avem sansa de a fi acolo unde ne dorim, ca se schimba de la an la an contextul sau ca noi ajungem sa fim atat de diferiti (daca suntem dispusi sa investim in noi!). Intotdeauna vad in ziua de maine un lucru bun, iar orice dimineata ma bucura nespus de mult, mi-ar placea sa pot trai o dimineata infinita. Cred ca si asa arata viitorul brandului: ca o dimineata proaspata, de vara, la ora 7. Brandul s-a dezvoltat, a ajuns unde isi propusese in urma cu cinci ani si ii rasplateste pe toti cei care au avut incredere in reusita lui.



Mai multe detalii despre Mihaelei Pascu?

Wolf 25 pe Facebook

Website-ul oficial Mic Dejun de Bucuresti

In curand se va lansa si website-ul oficial Wolf 25


 



Tags: mihaela pascudesigner bijuterii mihaela pascuafaceri din pasiune

Urmareste-ne pe Google News


Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri

Idei de Afaceri pentru 2025. 5 idei de profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016




Rentrop ∧ Straton

Citeste Raportul Special GRATUIT

Idei de Afaceri pentru 2025. 5 idei de profit maxim
Idei de Afaceri pentru 2025. 5 idei de profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Idei de AFACERI 2024








SUCCES in AFACERI


Idei de Afaceri pentru 2025. 5 idei de profit maxim
Descarca Gratuit
"Idei de Afaceri pentru 2025. 5 idei de profit maxim"
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]