Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Care sunt orasele din Romania unde poti sa demarezi mai usor o afacere

de Alina Constantinescu 19 Iul. 2017 5994
67% dintre cititorii acestui articol l-au considerat folositor
35% dintre vizitatorii nostri citesc cel putin 3 articole pe zi
47% dintre cei care ne citesc au o afacere de succes

In noul raport al Bancii Mondiale (BM) - Doing Business in Uniunea Europeana: Romania, Bulgaria si Ungaria se arata ca antreprenorii din Bucuresti, Oradea, Ploiesti si Timisoara pot mai usor sa demareze o afacere fata de cei din Constanta sau Craiova. Sa aflam, in randurile de mai jos, de ce sunt aceste decalaje in mediul de afaceri din Romania...

Analiza facuta de expertii Bancii Mondiale compara Romania cu Bulgaria si cu Ungaria din perspectiva usurintei de a derula o afacere. Doing Business Monitorizeaza legislatia aplicabila mediului de afaceri care guverneaza societatile comerciale mici si mijlocii.

In Romania, studiul analizeaza noua orase: Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Oradea, Ploiesti si Timisoara.

In cadrul raportului, sunt masurate reglementari aplicabile unei intreprinderi mici sau mijlocii in cinci etape diferite din ciclul de viata al acesteia: constituirea societatii, obtinerea autorizatiilor de construire, conectarea la reteaua de electricitate, inregistrarea transferului dreptului de proprietate si solutionarea litigiilor comerciale.

 In functie de locul in care isi stabilesc afacerile, intreprinzatorii romani se confrunta cu o serie de facilitati, dar si obstacole

Unul dintre obstacolele cu care se confrunta antreprenorii este birocratia. Punerea in aplicare a reglementarile aplicabile mediului de afaceri si eficienta institutiilor publice difera semnificativ de la oras la oras.

Potrivit studiului, oamenii de afaceri pot sa demareze mai usor o afacere in Bucuresti, Oradea, Ploiesti si Timisoara, unde inregistrarea TVA dureaza o saptamana, fata de doua saptamani in Constanta si aproape trei saptamani in Craiova.

In statisticile europene, Romania se mentine in topul tarilor cu cel mai mare timp de procesare a documentelor necesare infiintarii unei firme.

Cele mai mari decalaje exista in obtinerea autorizatiilor de construire, racordarea la reteaua de energie electrica si solutionarea litigiilor comerciale.

"Obtinerea autorizatiei de construire este considerabil mai dificila decat in majoritatea celorlalte state membre ale UE, in mare parte datorita numarului mare de aprobari pe care constructorii trebuie sa le obtina inainte de a solicita un permis de construire. Intre timp, pentru racordarea la reteaua de energie electrica, un intreprinzator trebuie sa astepte cu aproximativ trei luni mai mult decat media UE (de 90 de zile) chiar si in Iasi, orasul care inregistreaza cele mai rapide formalitati dintre cele 22 de localitati comparate", se arata in raport.

In cadrul celor noua orase masurate in Romania, Iasiul se afla in frunte in domeniul conectarii la reteaua de electricitate, in timp ce Craiova se remarca pentru bunele practici in obtinerea autorizatiilor  de construire, Timisoara pentru eficienta in solutionarea litigiilor comerciale iar Oradea pentru o mai buna calitate a administratiei funciare.

"De exemplu, o autorizatie de construire se obtine in 156 de zile in Oradea — de doua ori mai repede decat in Constanta sau Timisoara. Dar, de asemenea, Oradea are cel mai scump proces: la 7,6% din valoarea depozitului, costul este de 4 ori mai mare decat la Cluj, Craiova sau Iasi. Racordarea la reteaua de energie electrica dureaza mai putin de 6 luni in Bucuresti, Craiova, si Iasi si aproape 8 luni in Timisoara. Solutionarea litigiilor comerciale dureaza aproape 10 luni in Timisoara, cu trei luni mai repede decat in Brasov si Ploiesti — probabil previzibil, avand in vedere volumul de dosare din instantele respective. Dar acelasi lucru dureaza 12 luni la Bucuresti, in ciuda faptului ca are cel mai mare numar de dosare pe judecator din tara", se arata in raport.

Reglementarile aplicabile mediului de afaceri si punerea in aplicare a acestora variaza semnificativ atat intre Bulgaria, Romania si Ungaria, cat si in interiorul fiecarei tari in parte — cele mai mari diferente fiind inregistrate in Bulgaria si Romania.

Descarca aici raportul Doing Business in Uniunea Europeana 2017: Bulgaria, Romania si Ungaria>>


Tags: demarare afacereimpozitarecifra de afaceribirocratie

Urmareste-ne pe Google News


Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016




Rentrop ∧ Straton

Citeste Raportul Special GRATUIT

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Idei de AFACERI 2024








[x]