Bursa de Valori Bucuresti (BVB) anunta ca in 2021 s-au listat 16 companii noi.
"Incheiem luna iulie cu 16 noi companii la bursa, 14 pe piata AeRO si doua pe Piata Principala. Este vorba de 16 companii cu o capitalizare cumulata de 909,8 milioane de euro, deci aproape un miliard de euro. Ne bucuram sa avem inca o companie din domeniul IT listata la bursa. Echipa Arctic Stream da dovada de viziune pe termen lung intrucat la patru ani distanta de la infiintare au ales sa faca acest pas si vin spre piata de capital cu planuri de dezvoltare. Bun venit la bursa", a declarat Radu Hanga, presedintele Bursei de Valori Bucuresti.
Listarea companiei vine dupa incheierea unui plasament privat de actiuni derulat in luna iunie 2021 prin care actionarul majoritar a vandut 838.260 actiuni la un pret de 25 lei/actiune. In cadrul plasamentului au subscris 178 de investitori, dintre care 39 investitori calificati si 139 de retail. Valoarea capitalizarii anticipate este de 104,7 milioane de lei. Plasamentul privat si listarea au fost realizate cu sprijinul TradeVille.
"De astazi, actiunile unei noi companii de IT din Romania devin disponibile pentru investitorii la Bursa de Valori Bucuresti. Suntem onorati sa fi intermediat atat plasamentul privat, cat si listarea tehnica a Arctic Stream, companie care se alatura unui numar in crestere de furnizori de servicii si produse de inalta tehnologie prezenti la bursa noastra. Vedem, astfel, cum ne indreptam catre o stare de normalitate in care cel mai dinamic sector al economiei nationale castiga o reprezentare din ce in ce mai mare pe pietele administrate de Bursa de Valori Bucuresti", a afirmat Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, director general adjunct, TradeVille.
Arctic Stream a fost infiintata in 2017 si este un integrator IT cu un focus pe tehnologiile producatorului de renume mondial Cisco Systems, si in linie cu cele mai noi tendinte de pe piata globala (Software-Defined Infrastructure, DevOps). Compania are prezenta fizica in Bucuresti, insa deruleaza proiecte de infrastructura si securitate IT la nivel national, atat prin intermediul echipei proprii, cat si prin dezvoltarea unor parteneriate locale. Compania are clienti atat din sectorul public, cat si din cel privat, din domenii precum retail, energie, utilitati.

de
Florin AmarieiPasionat de extinderea orizontului serviciilor financiare si de schimb alternative, el lucreaza in cadrul IdeiDeAfaceri.ro inca din 2018 pentru a furniza cititorilor numai informatiile care conteaza cu adevarat.
Tags: bvb16 companii listate bvbbvb 2021bursa de valori bucuresti