Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Un restaurant care aduce 150.000 pe an

de Silvia Bucsan 11 Feb. 2009 10667
4.9 din 10 voturi
RATING UTILIZATORI
37% dintre cititorii acestui articol l-au considerat folositor
46% dintre vizitatorii nostri citesc cel putin 3 articole pe zi
29% dintre cei care ne citesc au o afacere de succes

Este vorba despre un restaurant de tip nou, de obicei in regim de servire rapida (fast-food), care comercializeaza doar salate, supe si bauturi. Avantajul unui astfel de restaurant?



O rata a profitului de 100%, aproape tripla fata de restaurantele clasice, lucru posibil datorita costurilor mult mai mici de pregatire, depozitare si servire.

Primele restaurante cu salate au luat nastere in S.U.A. in urma cu 25 ani. Astazi exista mai multe lanturi de restaurante, iar conceptul a patruns cu succes si in Europa. Sunt valorificate trei tendinte:

1. Tot mai multe mese sunt luate in oras. Astazi, fiecare a treia masa se mananca in restaurante si fast-food-uri. Iar cercetatorii pietei occidentale apreciaza ca, in curand, fiecare a doua masa va fi luata in oras.
2. Costurile in crestere (in special costurile cu personalul, care se ridica la cote foarte inalte) conduc la scaderea numarului restaurantelor mijlocii, datorita ofertei lor culinare prea cuprinzatoare. De acest lucru profita restaurantele fast-food, restaurantele de lux si cele specializate.
3. Salata este un aliment perfect, dupa cum sunt de parere toti nutritionistii. Salatele sunt asimilate usor de organism, sunt sarace in calorii si sanatoase, deoarece contin multe vitamine. Ele corespund astfel trendului actual de promovare a unei alimentatii rationale. Populatia trece de la mancarile grele la specialitatile mai usoare, fara grasimi.

Ca in cazul tuturor restaurantelor specializate, clientul obisnuit nu mananca in fiecare zi, ci numai ocazional in restaurantul cu salate. De aceea, restaurantele cu salate necesita o baza de atragere a clientilor mult mai mare decat cea a restaurantelor fast-food. Ele sunt potrivite numai pentru orase. In plus, multe persoane nu considera ca o farfurie cu salata constituie o mancare pe cinste.

Publicul de pana la 30 de ani formeaza grosul clientelei. 80% din clientii americani si 65-70% din cei germani sunt femei. Ele apartin aproape in exclusivitate paturii mijlocii, fiind atrase de prezentarea salatelor ca o specialitate ieftina si interesanta. Segmentul limita de clienti este constituit, in principal, de tinerii intre 18 si 30 de ani.

Nivelul castigului
Cel mai important restaurant de acest gen din S.U.A. are 100 de locuri si castiga anual cca 150.000 $. Castigurile medii variaza intre 40.000 si 50.000 euro/an. In Germania, situatia se prezinta aproximativ la fel, profitul brut lunar atingand 3.500-4.000 euro.

Toate datele mentionate se refera la cazul cand restaurantul este condus de un manager, adica proprietarul si conducatorul afacerii nu sunt una si aceeasi persoana. Perspectivele de castig depind in mod hotarator de pozitia localului, de controlul costurilor cu personalul, de calitatea salatelor si a sosurilor oferite.

Doua variante de functionare
Un restaurant de salate poate functiona atat in sistem de autoservire, cat si cu servire la mese. Ambele forme prezinta atat avantaje cat si dezavantaje.

1. Restaurantul cu autoservire. Clientul isi ia la intrare o tava si tacamuri, apoi trece pe langa o vitrina lunga de cativa metri de unde isi poate alege salate, bauturi si deserturi. Pe acestea din urma si le ia singur, in timp ce salatele si mancarurile calde (supe, snack-uri) ii sunt servite de personalul restaurantului, din motive de igiena. La capatul mesei se afla casa unde se face plata. Clientul isi cauta apoi un loc liber si mananca, dupa care un chelner curata masa.

Avantajele autoservirii sunt:
a) Deoarece clientii se servesc singuri si dispar astfel timpii de asteptare a chelnerilor, mai multi clienti pot lua masa in acelasi timp, fapt care conduce la cresterea vanzarilor.
b) Cheltuielile cu personalul sunt mai mici. Stilul de autoservire se potriveste mai ales pentru masa de pranz. In acest caz, trebuie serviti in acelasi timp cat mai multi oameni posibil. Intr-o pauza de masa, de maxim 60 de minute, nici un angajat nu-si poate permite sa manance intr-un restaurant cu servire la masa, deoarece risca sa depaseasca timpul afectat pauzei.

Pentru masa de seara, cand majoritatea oamenilor vor sa manance in oras, de o maniera mai selecta, autoservirea nu este potrivita. De aceea, in S.U.A., majoritatea restaurantelor de salate, operate in sistem autoservire, au program numai pana la orele 2000-2100.

Autoservirile au insa avantajul ca diminueaza retinerea pe care inca o au multe persoane atunci cand trebuie sa treaca pragul unui local. Dezavantaj: publicul este in general mai tanar si, ca urmare, are o putere de cumparare mai mica. Preturile practicate trebuie sa fie asadar mai mici, dar acest aspect este compensat de frecventa mai mare a clientilor.

2. Restaurant cu servire la mese. In restaurantele clasice, clientul primeste un serviciu complet la masa. In cazul acestui tip de restaurant, masa de seara, in special cea de la sfarsit de saptamana, se afla in prim plan. In aceste momente, multe persoane sunt gata sa-si petreaca timpul luand masa intr-o atmosfera placuta, plina de stil, si nu se sfiiesc sa fie generoase pentru a se simti bine.

Venitul mediu al clientilor este mai mare. Dar si pretentiile sunt mai mari, caci nu numai calitatea si pretul convenabil al mancarilor conteaza, ci si calitatea serviciului. Cine a asteptat o data 45 de minute pentru salata sa, nu mai vine a doua oara. Dar un personal foarte bun poate sa acopere slabiciunile ofertei culinare si sa stimuleze clientii pentru a cheltui mai mult.



Tags: idei de afacerisalaterestaurant

Urmareste-ne pe Google News

Votati articolul

Rating:
Nota: 4.9 din 5 - 10 voturi.

Articole conexe

HORA: Interzicerea redeschiderii restaurantelor va duce la propagarea coronavirusului

de Florin Amariei
19 Aug 2020
Presedintele HORA spune ca interzicerea redeschiderii restaurantelor va duce la propagarea coronavirusului, iar vina o va purta Guvernul....

Mischie: Restaurantele se vor redeschide

de Florin Amariei
03 Iul 2020
Presedintele HORA, Daniel Mischie, este optimist si spune ca restaurantele se vor redeschide in curand. Iata motivele sale. Presedintele HORA a...

4 idei de afaceri de succes care au inceput ca proiect part-time

de Florin Amariei
28 Oct 2019
Sa pornesti o afacere part-time este una dintre dorintele multor romani care nu vor sa renunte la siguranta oferita de un loc de munca bun, unde...

3 idei de afaceri romanesti au fost premiate de Total

de Florin Amariei
03 Apr 2019
Startupperul anului si-a ales castigatorii in Romania. Cele 3 idei de afaceri romanesti premiate vor beneficia de fonduri in valoare totala de 25.000...

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016




Rentrop ∧ Straton

Citeste Raportul Special GRATUIT

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Idei de AFACERI 2024







[x]