Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

Mi-am invins teama si am deschis usa spre succes!

de Dragos Craciun

"Investind foarte putin, am inceput activitatea de tamplarie in 1995, dupa orele de serviciu, din dorinta de a face ceva. Sunt un om practic, caruia nu i-a placut niciodata sa stea. Pe atunci lucram in proiectare la combinatul chimic din Bacau.

Cum sa faci bani din vanzarile pe Amazon

Vezi AICI detalii

Cresterea prepelitelor japoneze

Vezi AICI detalii

Afacere la cheie cu flori in ghiveci

Vezi AICI detalii

Impreuna cu tatal meu, am inceput sa execut usi, ferestre si chiar mic mobilier pentru prieteni, cunostinte, rude sau vecini. Cu unelte pe care mi le-am confectionat singur, artizanal, pe baza proiectelor proprii. Cel mai solicitat produs a fost usa de la intrarea in apartament.

Dupa ce am citit in revista Idei de afaceri dosarul Atelier pentru produs mobilier economic din piese modul am fost convins ca pot sa demarez cu succes o asemenea afacere. In plus, atelierele de tamplarie din Bacau nu sunt obsedate de calitate iar mobilierul produs in serie, din PAL, se prezinta intr-o gama restransa de modele si este foarte scump. De aceea, cred ca voi realiza usor o cifra de afaceri lunara de 50-60 de milioane", ne spune dl. Stefan Andone din Bacau.

"Din totdeauna mi-am dorit sa lucrez pe cont propriu. Sa fiu propriul meu sef, sa hotarasc singur ce sa fac, cum sa fac. In fiecare seara ma uitam pe geam la un atelier de confectii textile care s-a deschis prin apropriere in urma cu cativa ani. Si vedeam cum casuta batraneasca in care era amenajat atelierul s-a transformat in doua constructii mari, unde lucreaza zeci de angajati. Daca acest intreprinzator a reusit, eu cu ce-as fi mai prejos!?

La serviciu, eram ecoul unor dispozitii cu care, adeseori, nu eram de acord. Asa am inceput sa-mi doresc sa fiu eu vocea. Dar m-a tinut in loc teama de a renunta la un venit sigur, chiar daca modest. Mi-am luat inima in dinti: am renuntat la serviciu. Atunci, combinatul chimic traversa o perioada neagra. Nu aveam nimic de lucru si societatea se inglodase in datorii. Mai mult stateam la serviciu, 8 ore in fiecare zi, si nu aveam nici o satisfactie profesionala sau materiala.

Chiar daca inainte munceam 40 de ore, iar acum 70, poate chiar 80 de ore pe saptamana, simt ca traiesc. E altceva sa te trezesti in fiecare dimineata insotit de gandul ca banii pe care-i vei realiza in ziua respectiva sunt ai tai si numai ai tai. Te sucesti, te zbati si, practic din nimic, construiesti ceva. E fenomenal sa poti sa faci un lucru sa mearga."