Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Reconditionarea parbrizelor ciobite sau fisurate

de Silvia Bucsan 13 Iul. 2009 10192
37% dintre cititorii acestui articol l-au considerat folositor
46% dintre vizitatorii nostri citesc cel putin 3 articole pe zi
29% dintre cei care ne citesc au o afacere de succes

Atunci cand o piatra loveste geamul unei masini lasa in urma o ciobitura sau o fisura care afecteaza estetica si chiar functionalitatea parbrizului. Solutia cea mai recomandata in acest caz nu este inlocuirea – asa cum ar fi fost de asteptat – ci reconditionarea.



Serviciul acesta este mobil (se face acolo unde se afla masina, in parcare) si consta in introducerea in fisura/ciobitura a unei rasini speciale, care nu se usuca la contactul cu aerul, dar care se solidifica rapid daca este expusa la raze ultraviolete.

Aceasta rasina are caracteristici optice asemanatoare cu cele ale sticlei, astfel incat defectul parbrizului devine aproape invizibil. Ca echipamente de lucru se folosesc o pompa speciala si o lampa cu ultraviolete.

Reconditionarea aceasta nu dureaza mai mult de 15 minute (daca vremea este calda si insorita) si prezinta avantajul ca masina nu este imobilizata in service, asa cum se intampla daca parbrizul se inlocuieste. Si, bineinteles, costurile sunt mult mai reduse.

Afacerea poate fi desfasurata ca o a doua ocupatie, tinand cont de faptul ca aici ziua de munca dureaza doua-trei ore, iar profitul nu este deloc neglijabil.

Start cu 5.000 $
Brasoveanul Catalin Iosub a aflat de aceasta oportunitate dintr-un numar mai vechi al revistei „Idei de Afaceri” (12/1995), iar in primavara anului urmator a si pus-o in aplicare. „Imi doream foarte mult o activitate de tip scoala: simpla, dar care sa te invete cum sa lucrezi cu oamenii si cum sa te descurci in mediul de afaceri. Reconditionarea parbrizelor mi s-a parut ideala din acest punct de vedere”, povesteste el.

Ca urmare, a cumparat cu 5.000 $ o trusa moderna, de productie americana, speciala pentru acest gen de activitate si s-a apucat de treaba. „Initial, am reconditionat un parbriz mai vechi, fara prea mare importanta. Trusa de lucru are inclus intre accesorii un dispozitiv profesionist de spargere a geamurilor de la masini, asa ca am tot testat operatia pe parbrizul acela vechi pana cand am dobandit experienta si am avut curajul sa incep sa lucrez cu clienti.”

Inceputul nu a fost chiar usor, deoarece Catalin Iosub a trebuit sa se confrunte cu neincrederea oamenilor fata de acest tip de activitate. „Lipsa concurentei a fost o dificultate pentru mine, pentru ca a trebuit sa deschid piata, sa obisnuiesc lumea cu ideea ca un parbriz se poate repara”, isi aminteste dl. Iosub.

„Cand aveam o comanda, mergeam la domiciliul clientului si efectuam operatia de reconditionare in fata blocului. Astfel, se adunau in jurul meu o multime de curiosi carora le imparteam fluturasi cu numele firmei si numarul de telefon unde ma puteau gasi in cazul in care aveau probleme cu parbrizele. Asa am atras foarte multi clienti.”

60-70% din masini au probleme cu parbrizul
Pana sa intre in posesia trusei tehnice pentru reconditionarea parbrizelor, Catalin Iosub a stabilit o lista de potentiali clienti. „In general, societatile care au parcuri auto mari sunt interesate de repararea parbrizelor – companiile de taxi, de transport intern sau international, de transport in comun, de depanari auto, cele care inchiriaza masini, cele care fac diverse livrari la domiciliu, serviciile de pompieri, de salvare sau de politie”, precizeaza dl. Iosub. „Asta nu inseamna, insa, ca persoanele fizice nu apeleaza la serviciile noastre. Dimpotriva.”

Din cercetarea de piata pe care a facut-o cu putin inainte de a demara afacerea, a observat ca 60-70% dintre autovehiculele existente in Brasov aveau probleme cu parbrizele. Dupa calculele sale, activitatea de reconditionare era rentabila daca reusea sa remedieze cel putin 5% din defectele geamurilor de la masini. Ca urmare, a intrat in afacere, iar optiunea s-a dovedit a fi buna.

Intentia sa a fost sa acopere 50% din piata masinilor cu geamuri ciobite sau fisurate din Brasov. „Din pacate, nu am reusit acest lucru, desi la inceput eram unica firma de acest gen din oras”, explica Catalin Iosub. „Motivul a fost lipsa de timp. Reconditionarea de parbrize este o activitate pentru una sau cel mult doua persoane, iar timpul disponibil nu este de ajuns pentru a acoperi 50% din piata.”

Ce contine trusa pentru repararea parbrizelor
„Mie mi-a fost foarte greu sa strang banii necesari pentru achizitionarea unei truse americane si cred ca multi intreprinzatori s-au aflat in situatia mea”, povesteste Catalin Iosub. „Asa am decis sa fac un echipament asemanator cu cel adus din America pentru cine doreste sa inceapa o activitate de reconditionare a parbrizelor, dar nu are 5.000 $. M-am chinuit aproape un an si jumatate, dar pana la urma am reusit. Am importat toate componentele trusei – inclusiv rasina aceea speciala – si le-am asamblat la un pret mult mai redus, de cca 1.000 $.”

Trusa tehnica amintita anterior contine toate echipamentele necesare pentru desfasurarea activitatii de reconditionare a parbrizelor:

- un aparat de vacuum-presiune – care este  portabil si functioneaza cu 12 V chiar de la acumulatorul (bricheta) masinii care se repara
- un cablu de alimentare
- o minibormasina
- o lampa cu ultraviolete
- un furtun de aer cu minicuplaje rapide
- un expander mare (pentru fisuri lungi)
- un expander pentru colt
- injectoare (pentru presiune mare, normal, vertical – pentru parbrizele verticale, de la camioane, de exemplu)
- un filtru pentru injector
- un adaptor pentru fisuri mari
- un set de garnituri din cauciuc
- un recipient spaecial cu solutie pentru fixarea ventuzelor pe geamul masinii
o oglinda concava
- un set de rasini speciale pentru sticla – pentru aproximativ 300 de reparatii
- un turboincalzitor cu gaz – pentru uscarea ciobiturilor sau fisurilor ce contin apa
minilanterna – pentru cazul in care zona de lucru este mai intunecata
- un set de lame de razuire
- un creion cu carbid – pentru testarea si curatarea ciobiturilor
- un set de minifreze pentru sticla
- o seringa opaca (neagra)  – pentru introducerea rasinii in injectorul vertical
un set cu folii adezive – pentru protectia suprafetei reparate
- o perie de pasla – pentru operatia de slefuire a parbrizului dupa reconditionare, astfel incat  defectul sa fie aproape invizibil
- un recipient special cu solutie de finisare cu ajutorul periei de pasla
- un dispozitiv profesionist de spargere a geamurilor de la masini – pentru perioada de practica in care va exersati indemanarea pe un parbriz vechi
- un parasolar
- un covor de protectie – pentru ca echipamentele sa nu fie asezate direct pe capota sau pe parbrizul masinii
- un manual de utilizare – pentru a putea deprinde mai usor aceasta activitate
- o valiza din aluminiu – pentru transportarea cu usurinta a sculelor

Etapele procesului de reconditionare

1. Curatarea suprafetei afectate. Inainte de a incepe remedierea defectiunii, analizati cu atentie zona deteriorata si indepartati eventualele impuritati cu ajutorul creionului cu carbid.

De asemenea, daca exista apa in fisura – a plouat, a nins, masina sau parbrizul au fost spalate – faceti o gaura mica cu freza in zona centrala a defectiunii si scoateti apa din interior cu un furtun conectat la aparatul de vacuum-presiune. In aceasta etapa, pozitia comutatorului este „vacuum”. De asemenea, puteti utiliza turboincalzitorul cu gaz, daca volumul de apa din ciobitura este mic.

2. Fixarea injectorului de rasina. Injectorul prin care rasina va ajunge la locul defectiunii se fixeaza pe parbriz cu ajutorul mini-trepiedului (expanderului), prevazut cu o ventuza si cu trei suruburi de ajustare. Aveti grija ca la montarea acestuia sa nu presati foarte tare suprafata geamului masinii, deoarece riscati sa produceti o extindere a ariei afectate.

De asemenea, inainte de introducerea rasinii, verificati daca injectorul este pozitionat perpendicular pe parbriz, adica daca formeaza o linie dreapta cu imaginea sa reflectata in geam.

3. Introducerea rasinii in zona deteriorata. Cuplati injectorul la aparatul de vacuum-presiune si mutati comutatorul pe pozitia „presiune”. Astfel, rasina speciala va fi introdusa in mod fortat, pana cand fisura se va umple in intregime. Pe parcursul acestei operatii, trebuie sa fiti foarte atenti, deoarece o presiune prea mare poate cauza extinderea suprafetei afectate. (Intreprinzatorii in domeniu apreciaza ca presiunea maxima admisa este de 60 psi.).

De asemenea, evitati deschiderea portierei sau chiar butonarea casetofonului, deoarece chiar si cel mai mic soc este resimtit puternic de parbrizul tensionat si riscul de a esua in procesul de reconditionare este foarte mare.

4. Uscarea rasinii. Dupa ce fisura a fost umpluta complet cu rasina, deconectati aparatul de vacuum-presiune si indepartati trepiedul si injectorul de pe suprafata parbrizului. Peste portiunea deteriorata asezati o folie adeziva de protectie – pentru a impiedica patrunderea aerului si a impuritatilor – si uscati rasina cu ajutorul unei lampi cu raze ultraviolete.

5. Polisarea suprafetei reconditionate. Indepartati banda adeziva si razuiti excesul de rasina cu grija, pentru a nu zgaria placa de sticla a parbrizului. Cu ajutorul unei perii de pasla, polisati suprafata reconditionata, dupa care lustruiti geamul masinii cu o carpa moale.

Metode eficiente de a va face cunoscuti
Aminteam anterior ca reconditionarea parbrizelor poate fi desfasurata cu succes ca o a doua activitate, deoarece necesita doar 2-3 ore de munca pe zi. In plus, echipamentul de care aveti nevoie este portabil – o simpla geanta cu scule – iar spatiul de lucru poate fi foarte bine o parcare (in special cele mari, cu restaurante si ateliere auto sunt recomandate), o curte sau un garaj – pentru cazul in care conditiile meteorologice sunt nefavorabile.

Catalin Iosub apreciaza ca afacerea este potrivita pentru o singura persoana si din acest motiv a preferat sa lucreze cu un telefon mobil, „astfel incat sa nu fie blocati doi oameni pentru acelasi lucru”.

Ca urmare, adoptarea unei strategii de publicitate se impune de la sine. In prima faza a afacerii dvs., trebuie sa va orientati spre o promovare intensiva a serviciului, urmand ca in cea de-a doua faza sa incercati sa va atrageti cat mai multi dintre potentialii clienti ai unei operatii de reconditionare a parbrizului.

Variantele de reclama sunt numeroase, iar alegerea lor depinde intr-o anumita masura de posibilitatile financiare de care dispuneti. De exemplu, Catalin Iosub a facut publicitate firmei sale prin intermediul a mai multe mijloace de comunicare in masa, pe o perioada de cateva saptamani, iar rezultatele bune nu au intarziat sa apara.

„Am facut promovare ca la carte, asa cum am citit in revista „Idei de Afaceri”, iar acest lucru m-a ajutat foarte mult. Practic, eu a trebuit sa deschid piata acestor servicii in Brasov, sa obisnuiesc oamenii de aici cu ideea ca un parbriz se poate repara si chiar arata foarte bine dupa aceea.”

Asadar, a difuzat o caseta publicitara in ziarul care se vinde cel mai bine pe plan local, a impartit fluturasi prin marile parcari, a trimis scrisori de prezentare prin posta, a lipit autocolante in locurile cu trafic intens si chiar a incriptionat o masina veche cu numele firmei si numarul de telefon.

„In momentul in care oamenii vad un autovehicul foarte vechi care circula pe strada, in mod atomat devin mai atenti si atunci exista o mare probabilitate ca ei sa retina numele firmei si chiar numarul de telefon la care pot apela serviciul de care au nevoie la un moment dat”, explica directorul firmei „Parbriz Expres” strategia adoptata.

Costurile au variat intre 6-8% din incasarile firmei pe un an de zile, dar in acelasi timp, Catalin Iosub a valorificat din plin metoda de promovare „de la client la client”. Astfel, primele comenzi le-a executat la domiciliul solicitantilor, deoarece parcarile dintre blocuri constituie amplasamente ideale pentru ca un numar foarte mare de oameni sa ia cunostinta de existenta unui serviciu de reconditionare a parbrizelor.

De asemenea, de cate ori face o reparatie, lipeste in coltul parbrizului un autocolant micut, astfel incat numele firmei si numarul de telefon sa fie in permanenta la indemana celor interesati. „Ceea ce conteaza cel mai mult este multumirea clientului”, precizeaza dl. Iosub, „astfel ca daca din intamplare defectul reconditionat apare din nou, reparatia este gratuita, iar daca situatia nu se mai poate ameliora in nici un fel, clientul primeste inapoi jumatate din suma platita pentru inlaturarea defectiunii parbrizului.”

 

 



Tags: parbrizreconditionareciobitura

Urmareste-ne pe Google News


Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016




Rentrop ∧ Straton

Citeste Raportul Special GRATUIT

Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
 
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

Idei de AFACERI 2024








SUCCES in AFACERI


Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim
Descarca Gratuit
"Idei de Afaceri pentru 2024: 5 idei pentru Profit maxim"
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]