"Vindem 500.000 de sticle de vin pe an!"

Cresterea prepelitelor japoneze

Vezi AICI detalii

Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online

Vezi AICI detalii

Cultura de sofran

Vezi AICI detalii

Idei de afaceri:  "Vindem 500.000 de sticle de vin pe an!"

Se poate incepe o afacere de 2,5 milioane de euro pe an pornind de la zero? Raspunsul e simplu: da.

O dovedeste firma Prier CD Invest Ltd., una dintre companiile de top din Romania in domeniul productiei si exportului de vinuri. In urma cu zece ani livra prima comanda, de cateva zeci de sticle de vin, unui restaurant de cartier din Bucuresti.

Astazi are propriile marci inregistrate, se mandreste cu clienti ca Selgros, Carrefour, Cora, Billa, Mega-image etc., importa vinuri de origine din Franta, Spania, Portugalia, Australia, Germania, Italia, Georgia si exporta vinuri similare din Romania in S.U.A., Singapore, Israel, Costa Rica, Austria si chiar in Franta.

Se poate spune ca Prier genereaza un nou curent de opinie in ceea ce priveste prezentarea si consumul vinului de calitate. Care este povestea acestui succes?

Idei de afaceri:  "Vindem 500.000 de sticle de vin pe an!"

Cum ajungi distribuitor de vinuri
Cristian Iancu, manager: "Afacerea a aparut din motive pecuniare, in atmosfera de entuziasm din primii ani de dupa '89. Eram cinci oameni, cu specializari dintre cele mai diferite - un actor, un inginer textilist, un economist, un specialist in calculatoare si eu - inginerul mecanic care lipsea. Si ne-am gandit sa facem ceva, pentru ca nici unul nu era multumit de slujba lui de atunci. Nu aveam absolut nici o experienta in viticultura, in schimb tatal unuia dintre noi lucra la crama din Bohotin a unei celebre unitati de vinificatie, Vinia Iasi.

Si de aici a aparut si ideea afacerii: distribuitori de vinuri. Schema era simpla - luam vinuri de la cramele cunoscute si le vindeam pe piata autohtona, catre hoteluri si restaurante. Managerii cramelor inca mai erau ancorati intr-o mentalitate de stat si nu faceau nimic din punct de vedere al marketingului, asteptau in continuare sa vina clientii la ei si sa planga pe la poarta dupa marfa.

Pe de alta parte, nici restaurantele nu o duceau prea bine: se desfiintasera depozitele unde trebuia sa te duci cu pachetul de tigari ca sa te aprovizionezi si pentru ei a fost un mare avantaj sa le vina cineva la usa cu vinurile. Tatal lui Catalin ne-a fost de mare ajutor: el ne-a facilitat relatia cu cramele si nu a trebuit, astfel, sa platim vinurile pe loc (atunci, in 1994, producatorii se fereau de tepe si practicau vanzarile cu banul jos), in plus el ne-a invatat cam cum ar trebui sa ne facem treaba.

La inceput acopeream doar piata din Bucuresti si era suficient, pentru ca nu exista restaurant care sa comande mai putin de 120 de sticle, cam o data pe saptamana. Mergeam pe stocuri mici, ca sa le putem vinde rapid si sa ne incasam si banii, apoi am mai venit si noi cu niste banuti, am mai inchiriat o masina - asa ne-am descurcat."

Idei de afaceri:  "Vindem 500.000 de sticle de vin pe an!"

Afaceri cu Carrefour si Selgros
"Incepand de prin '99, piata HORECA a intrat insa in declin, ca volum al vanzarilor de vinuri. Restaurante cu dever ajunsesera sa vanda 10 sticle pe zi, cand altadata 60 de sticle era minimum. Cauza? Poate faptul ca in acest domeniu aparusera tot felul de neprofesionisti, care nu stiau sa-si faca treaba - fotbalisti, politicieni - care s-au trezit peste noapte cu bani si s-au gandit sa-si deschida carciumi. Foarte multi, de altfel, au si disparut de pe piata. Asa ca ne-am dus catre retail.

Tocmai venisera marii operatori, lanturile de cash & carry, si am descoperit ca e mai profitabil sa vinzi catre acestia decat sa vinzi din usa in usa. Nu mai usor, doar mai profitabil. Intre timp facusem si o mutare inspirata - ne transformasem din distribuitori in negocianti pe piata vinurilor, aceasta insemnand ca produceam propriile noastre vinuri. Nu mai cumparam soiuri impuse de crame, ci faceam noi propriile retete, in functie de informatiile pe care le primeam de pe piata, despre ce doresc consumatorii. Am facut aceasta mutare fiindca, in general, cramele lucrau greoi: vroiau sa le iei marfa din poarta, sa le dai banul inainte, de multe ori nu aveau sticle, dopuri s.a.m.d.

Transformandu-ne in negocianti, am dezvoltat propriile noastre branduri, am importat sticle, dopuri, practic nu mai depindeam de sincopele cramelor. Cu lanturile de retail a fost mai greu sub alt aspect - ele trag mult de tine din punct de vedere financiar: la orice locatie noua vor buget de deschidere, marfa de raft, buget de marketing, o gramada de bani. Ca sa bagi un produs la ei pe raft iti trebuie cod de bare, astfel incat produsul sa poata intra pe lista lor, ori asta te costa. Ca sa patrundem la toti acesti clienti mari am cheltuit peste 100.000 de euro."

Idei de afaceri:  "Vindem 500.000 de sticle de vin pe an!"

2,5 milioane de euro, cu 20 de oameni
"In '97-'98, la apogeul activitatii noastre ca distribuitori, vindeam cam 1.100.000 de sticle pe an, dar cand trageam linie profitul de-abia se vedea. Dupa ce ne-am repozitionat si am inceput sa vindem doar vinurile noastre, numarul de sticle a scazut la 400.000-500.000, in schimb am devenit multumiti de castig.

Cifra de afaceri e acum undeva pe la 2,5 milioane de euro pe an si foarte important mi se pare faptul ca toate astea le realizam cu o echipa de 20 de oameni, nu mai multi. Si fiecare poate indeplini oricand sarcini care, in mod normal, nu ii revin lui. Firma s-a dezvoltat strict pe baza muncii oamenilor.

Legat de dezvoltare, am deschis si un magazin (sub emblema Vinexpert), care n-a fost un boom, cu rezultate financiare imediate, dar care a constituit un mijloc de exprimare foarte bun. A venit apoi si al doilea magazin, iar acum vreo doi-trei ani am devenit si importatori: Australia, Germania, Portugalia, Franta, aducand vinuri deosebite, curiozitati, dar si tarii, cognac etc."

Idei de afaceri:  "Vindem 500.000 de sticle de vin pe an!"

Nemultumiri
"Am platit la taxe catre stat de ne-am cocosat si nu avem si nici nu am avut niciodata vreo datorie. Tot ce-am avut de dat am dat, dar statul nu ne-a dat noua nimic. Zero! De aceea, eu nici nu numesc aceste plati taxe, ci dijme.

Taxa este cand tu platesti statului german si statul german iti ofera un climat concurential normal, o piata careia sa i te adresezi, o protectie sociala pentru oamenii tai, pregatire de specialitate, o oarecare siguranta pentru ziua de maine. Statul roman nu face nimic, de fapt cred ca nici nu prea stie ce si cum sa faca. Si astfel, neexistand un program economic caruia sa i te subordonezi, e greu sa ghicesti cam cum ar trebui sa-ti faci treaba.

Datorita proastei conduceri a avut si viticultura de suferit. Nici politicienii, dar nici oamenii de rand nu s-au gandit si au inceput sa taie paduri, sa sece lacuri, micro-climatul s-a distrus si-atunci au aparut ba precipitatii prea multe, ba seceta. Sunt tot felul de factori care influenteaza calitatea vinului din pahar: conteaza si o bariera de copaci ca sa nu bata vantul prea tare si sa usuce via, conteaza si un mic lac pentru umiditate, mai apare o bacterie, un mucegai nobil - e o intreaga filozofie aici. Ma gandesc ca poate Uniunea Europeana va impune ea niste reguli clare."

"Prin 1998, s-au gandit guvernantii sa puna timbre pe gatul sticlei, prin care sa verifice ca producatorul plateste taxe. Masura asta a picat exact in perioada in care aveam un volum foarte mare pe distributie si a trebuit sa retragem tot de pe piata, sa trimitem sticlele producatorului ca sa le timbreze si sa le bagam din nou pe piata.

Cu costuri uriase pentru noi, daca ne gandim fie si numai la cheltuielile de transport. Am pierdut exact lunile noiembrie-decembrie, cand vinul se vinde foarte bine. Practic, guvernantii de-atunci ne-au luat vanzarile cele mai bune din an."