Babau, dansurile tribale si jocurile masluite

Cati dintre voi, cititorilor, ati fost angajati? Probabil ca majoritatea ati avut un loc de munca inainte sa porniti un business. Cati dintre voi ati fost speriati ca vine Babau?

De cand eram mica am fost invatata cu Babau. Nu mancam totul din farfurie, nu dormeam la amiaza, nu trebuia sa ies din parc fara cineva care sa ma supravegheze, multi "nu" ...

Apoi m-am facut mare si am dat peste un cu totul alt Babau. Asta venea de cate ori incercam sa chestionez un sef, sa ii cer o explicatie, sa ii cer o marire de salariu, sa ii explic ceva, sa ii cer concediu sau o zi libera sa imi dau un examen. De multe ori nici nu mai era nevoie sa mi se spuna ceva, intelegeam din priviri ca "vine Babau".

Babau era o scadere de salariu, o amanare a promovarii care oricum nu avea sa vina vreodata, o cearta sau o concediere, desigur. Am intalnit atat de multi Babau ca mi se face rau cand imi amintesc.

Si adevarul este ca Babau vine doar pentru cei care cred in el. Se spune, pe drept cuvant, ca daca nu crezi in el, pentru tine el nu va exista si nu are ce sa te infricoseze. Asa ca, printr-o paralela strategica, daca stii ca ceri ce iti apartine, nu ai de ce sa te temi ca vor exista repercusiuni. Adevarat?

Si apoi mai exista un obicei, in triburile africane. Se spune ca trebuie sa razi frenetic, sa dansezi nebuneste, sa te strambi in cele mai hidoase moduri ca sa ii faci in ciuda spiritului care iti da tarcoale si de care te temi, intr-o masura mai mica sau mai mare.

Si spiritul nu mai are putere, se sperie de dansul tau aproape violent, de o pasiune extrema, un dans care te scoate din lumea in care iti masori pasii.

Acesta este dansul care lipseste multora dintre noi. Ne lasam speriati de un Babau care nu are nicio putere, care nici macar nu exista, dar ni-l proiectam, fiecare dintre noi, cu o maiestrie uriasa.

Stim ca are parul negru si valvoi, are dinti mari si ascutiti, gheare ascutite. Stim si ca el ia forma unei concedieri si poate aparea oricand, cat ai  clipi din ochi sau ai pocni din degete. Si  acesta este adevarul. Sefii ne pot inlocui intotdeauna si este decizia lor sa o faca.

Apoi realizam faptul ca ei nu sunt singurii care pot lua o decizie. Inca de la interviu noi, pe post de candidati, luam un interviu angajatorilor. Ii ascultam, observam ce fel de persoane sunt, ce pretentii au, ce ofera in schimbul pretentiilor, de personalitate detin, cat de comunicativi sunt, ce stil de negociere detin si cu ce stil vom avea de-a face in viitorul nostru in cadrul companiei.

Si luam o decizie. Este decizia noastra si ea nu este luata inca de cand am aplicat pentru un post. Apoi intreaga viata in companie este un lung sir de decizii. Le luam in mod constient (Doamne-Ajuta!), in mod cantarit, in mod strategic.

Si totul se leaga intr-un dans, mai mult sau mai putin armonios, gratios, placut. In urma dansului decidem daca il lasam pe Babau sa ne sperie, sa ne dicteze deciziile, sa ne spuna care este locul nostru intr-o companie, cat de plecat sa ne fie capul si cat de depresivi sa fim la finalul zilei.

Si adevarul este ca dansul va incepe oricum la un moment dat. Si va incepe atunci cand nu mai suportam sa ne fie frica de Babau, cand vom realiza faptul ca nu are de ce sa ne fie frica de lucrurile pe care ni le proiectam singuri, cu ajutorul unei imaginatii bolnave, debordante, cand ne dam seama ca ne dorim sa ne infruntam temerile, cu orice pret! Cascam bine ochii, ne dam o palma peste fata si incepem sa dansam cum n-am mai dansat pana acum.

Este un dans agresiv prin care ne dobandim independenta, un dans care ne scapa de toate spiritele care ne stateau in spinare pana acum ceva timp. Ce va iesi din tot dansul? Ori primim ce stim ca meritam, ori plecam dintr-un ring in care arbitrul stie de dinainte cine va castiga.

Tags: frica de babauangajatibusiness loc de munca