Afacerile si mita

Ca in majoritatea activitatilor umane, in afaceri de multe ori este nevoie de oarecare "lubrifiere" sociala si umana pentru ca mecanismul sa functioneze lin.

"Omul trebuie sa-si intretina mereu prieteniile" se spune. Dar ce se intampla atunci cand aceasta afirmatie presupune mai mult decat un simplu cadou sau favor, expresie a respectului si prieteniei, si se transforma intr-o conditie sine qua non pentru ca un intreprinzator sa poata desfasura o afacere?

Ce este mita? Mita in afaceri poate fi definita ca un stimulent menit sa influenteze un oficial sa actioneze necorespunzator in exercitiul obligatiilor sale.

Iata cateva exemple: oferirea unui contract inechitabil, atenuarea conditiilor de acordare a licentelor sau a celor de aplicare a impozitelor, sau acordarea unui tratament preferential in schimbul unei atentii.

Totusi, aici s-ar putea replica imediat ca exista multe cazuri de asa-zisa mita in care intentia nu este de a influenta functionarii oficiali ca sa se comporte necorespunzator sau sa faca ce nu se cuvine.

Dimpotriva, de multe ori mita are rolul de a-i determina sa faca ceea ce ar trebui sa faca in mod normal. Adica sa elibereze la timp documente corecte, sa ofere servicii normale sau in general sa-si indeplineasca sarcinile obisnuite de serviciu. Aceste plati sunt numite “stimulente”, “comisioane” sau “atentii”, pentru ca in unele societati acesta este scopul lor - sa unga masinaria afacerii si sa-i mentina rotitele in functiune.

Exemple din strainatate
In S.U.A., scandalurile de coruptie Lockheed au contribuit la ridicarea nivelului eticii afacerilor moderne din aceasta tara. De asemenea, au dus la aparitia Legii Practicilor Corupte din Strainatate (1977), care a facut ca mituirea functionarilor oficiali importanti de peste hotare de catre cetateni americani sa fie considerata fapta penala.

In anii '70, Marea Britanie a avut si ea afacerea Poulson, care a afectat administratia locala si chiar guvernul. Reteaua de coruptie care a iesit atunci la iveala a determinat formarea unei comisii regale si a dus la impunerea obligativitatii ca membrii parlamentului sa-si declare interesele de afaceri. Italia, Spania, Franta, Irlanda, Germania, Japonia, Rusia, Belgia - lista scandalurilor de coruptie pare aproape interminabila si provoaca ingrijorari majore despre raspandirea acestei practici.

In aceste imprejurari, o atitudine etica fata de mita, fie din partea companiei, fie a membrilor ei, atitudine bazata pe integritate morala, pare aproape o cauza pierduta. Si asta deoarece se exploateaza mult ideea pragmatica cum ca pentru succesul unei afaceri mita este inevitabila: toata lumea isi rezolva problemele prin mita, ea face parte din cultura locala.

Dar faptul ca intr-un domeniu (sau regiune, sau industrie) mita a devenit o practica uzuala nu o justifica din punct de vedere etic. Cu atat mai mult daca guvernul se opune si incearca sa o combata. Nici macar consimtamantul tacit oficial sau intelegerea secreta asupra unei practici nu este neaparat o justificare etica pentru aplicarea ei.

Unele companii refuza pur si simplu sa plateasca mita. Este un privilegiu la indemana companiilor mari, puternice, care pot alege ce piete sa pastreze si la care sa renunte si care sunt suficient de influente pe plan local ca sa nu fie nevoite sa plateasca un tratament preferential. (Ar fi totusi util sa se recunoasca ca intre declaratiile rasunatoare la nivel inalt si practicile care au loc in realitate la nivelurile inferioare exista o diferenta.) Oricum, problema capata un caracter etic mai pronuntat la companiile mici sau mai putin puternice si in special in cazul firmelor locale, cu optiuni strict limitate.

[pagina_noua]

Mita sau raspuns la santaj?
Uneori este vorba mai curand de santaj decat de oferire de mita. Mai multi conducatori ai unor firme din Italia, de la industria de automobile pana la cea a modei, au sustinut ca sumele platite regulat de-a lungul anilor unor politicieni locali si nationali nu erau mita. Era vorba de plata unui santaj, intrucat  aceasta era singura posibilitate de a continua o afacere in societatea italiana. Se pot face comparatii cu plata in S.U.A. la inceputul secolului sau mai recent in Irlanda de Nord si in unele parti ale fostei Uniuni Sovietice.

Astfel, se poate recunoaste diferenta clara intre a oferi de bunavoie mita, ca un stimulent pentru tratament preferential necinstit, si plata unui santaj, pur si simplu ca o conditie pentru a putea desfasura activitatea legitima intr-o anume societate.

O astfel de analiza ne poate permite sa identificam conditiile in care plata mitei, cum ar fi contributiile personale sau politice fortate - care reprezinta efectiv un santaj - poate uneori sa fie justificata din punct de vedere etic.

Oricum, de obicei se apeleaza la ea numai cand nu mai exista alta solutie. De aceea, s-ar putea sa nu aiba consecintele daunatoare ale celorlalte cazuri de mita - respectiv cumpararea unui tratament preferential care nu se bazeaza pe calitatea produselor, subminand astfel concurenta, principiile si asteptarile pietei. 

Probleme paralele
Este interesant ca in lumea afacerilor exista si alte situatii problematice, similare cu cele provocate de mita si santaj, care pot confirma aceasta solutionare etica. Apartheidul in Africa de Sud a fost un exemplu elocvent. Astazi, violarea drepturilor omului sau degradarea conditiilor locale de munca in diverse societati pot produce indoieli de natura etica pentru companiile care doresc sa faca afaceri pe acele piete.

Aceste cazuri individuale pun o problema de etica generala: poate fi cineva indreptatit sa faca afaceri in sau cu o tara cu aspecte culturale pe care le considera eronate din punct de vedere etic? Conducatorii unor firme puternice si anumite companii prefera sa nu isi asocieze numele cu asemenea conditii politice sau sociale.

Altii considera ca din punct de vedere etic este acceptabil sa dezvolti interese de afaceri legale in acele tari, din motive economice sau sociale bine intemeiate. De exemplu, aceasta ar putea insemna sa contribui la economia locala si sa optezi pentru o politica de influenta constanta si de imbunatatire treptata a climatului economic, social si politic.

Este atitudinea adoptata de companiile care au lucrat in Africa de Sud. Ele au aplicat acolo o politica de slabire a apartheidul din interior. Aceeasi atitudine au avut-o in alte parti ale lumii unii membri ai sucursalei economice din Marea Britanie a organizatiei Amnesty International. In cele din urma, in Africa de Sud mecanismul apartheidului a fost demontat fara varsare de sange, un indiciu ca pentru a obtine imbunatatiri etice majore, actiunea din interiorul societatii este cel putin la fel de necesara ca si presiunile din exterior.

Acceptarea obiceiurilor locale de coruptie si santaj se poate face din aceleasi considerente, cu conditia sa se incerce cu adevarat combaterea lor. Companiile pot actiona individual sau impreuna in lupta impotriva acestor fenomene. Ele pot mobiliza opinia publica si lumea afacerilor pentru introducerea clauzelor si conventiilor de eliminare a coruptiei, pentru incurajarea presei libere, pentru a face presiuni in vederea unei reforme birocratice a recrutarii de personal, salariilor si procedurilor si pentru campanii in favoarea unei legislatii locale si internationale si a aplicarii legii.

Mai mult, asemenea eforturi pot deveni o conditie pentru acordarea de subventii, imprumuturi si contracte. Atunci se poate face foarte mult pentru ca mita si santajul sa fie sau inutile, sau imposibile, iar afacerile pot prospera liber.

Jack Mahoney

(*)Jack Mahoney este profesor la London Business School, unde preda etica in afaceri si responsabilitatea sociala.

Tags: afaceriafaceremita