Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Cel mai bun stil de a va conduce oamenii
De-a lungul anilor au fost puse la punct si aplicate diverse tehnici de motivare si toate au condus la o concluzie foarte simpla: rezultatele cele mai bune se obtin nu atunci cand se iau niste masuri punctuale ("Daca reusesti sa inchei vanzarea aceasta, ai 10% comision"), ci atunci cand intreaga atmosfera de lucru este una motivanta.
Iar o astfel de atmosfera apare daca dvs., managerul, respectati cu strictete, in orice moment, un set de reguli simple si clare. Iata aceste reguli:
Cum sa faci bani din vanzarile pe Amazon
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux
Criptomonede Ghid practic pentru incepatori
Puneti-va oamenii la curent cu planurile pe care le aveti
Este cel mai bun mijloc de a motiva pe cineva: lasandu-l sa vada imaginea de ansamblu a activitatii firmei in care lucreaza si oferindu-i posibilitatea sa realizeze importanta muncii lui.
Pentru aceasta trebuie sa organizati periodic o scurta sedinta cu personalul, in care sa explicati cum stau lucrurile si care sunt planurile de viitor - "Suntem aici si vreau sa ajungem dincoace. Astept ca fiecare dintre voi sa gaseasca cea mai eficienta modalitate de a atinge acest scop".
Nu ezitati sa le aratati oamenilor cateva rapoarte financiare, situatia vanzarilor intr-o anumita luna sau chiar niste analize comparative privind performantele diferitelor departamente.
Atingerea scopurilor se leaga de atingerea unor anumite standarde in activitatea de zi cu zi, iar precizarea foarte clara, de la bun inceput, a standardelor care trebuie atinse permite aprecierea rezultatului final si orice pedeapsa sau recompensa ulterioara va fi perceputa ca fiind justificata.
De exemplu, "Expediati cat mai rapid catre clienti produsele comandate!", nu le spune mare lucru angajatilor de la departamentul "Livrari". Pentru ei, "rapid" poate insemna 24 de ore, 5 zile sau o saptamana intreaga, in functie de criteriile personale de apreciere ale fiecaruia dintre ei. Si, evident, eficienta muncii lor nu are cum sa fie masurata.
In schimb "Comenzile trebuie expediate in termen de 48 de ore de la inregistrare!" este cu totul altceva: angajatii vor sti clar care este perioada pe care o au la dispozitie pentru a-si face treaba.
Spuneti angajatilor in ce masura apreciati munca lor
Este ceea ce se cheama feedback. Oamenii au nevoie ca de aer de acest feedback, pentru a sti daca activitatea lor este asa cum ar trebui sa fie. Ei vor sa-i incurajati daca se descurca bine, iar daca se descurca mai putin bine, vor sa le spuneti lucrul acesta si sa le explicati unde gresesc.
Si, foarte important, fedback-ul trebuie dat imediat. Nu asteptati un an pentru a atentiona un angajat ca, la un moment dat, a facut o prostie, la fel cum nu trebuie nici sa intarziati cu vorbele de apreciere daca a facut o treaba buna.
Procedand astfel, tineti canalele de comunicare deschise. Daca oamenii stiu ca sunteti dornic sa discutati cu ei despre performantele lor, nu vor ezita sa va caute si sa va aduca la cunostinta problemele cu care se confrunta. Veti afla astfel din timp cand ceva merge prost si, ca urmare, veti scapa de surprizele neplacute.
Incurajati fiecare angajat sa faca ceea ce face el cel mai bine
Este o mare greseala sa tineti pe cineva pe un post unde nu se simte in largul lui. Intr-un asemenea caz, nu va mai fi vorba de cresterea performantelor, ci doar de calcularea pierderilor. De aceea, atunci cand intervievati un candidat pentru un anumit post, explicati-i cam care vor fi sarcinile lui si intrebati-l in ce masura activitatea respectiva il atrage. Pentru ca, daca este atras de activitatea in cauza, sunt sanse mari ca el sa aiba si abilitatile necesare desfasurarii ei.
Atentie cand criticati
Cel mai important aspect privind acest subiect este urmatorul: criticati intotdeauna in particular, intre patru ochi. Angajatul care primeste critica e si asa destul de nefericit pentru ca a gresit; iar o umilire in fata colegilor lui poate sa-l demoralizeze de tot. El se va intreba doar cum va mai putea da ochii cu acesti colegi si nicidecum ce trebuie sa faca pentru a-si imbunatati performantele.
In plus, ganditi-va logic: ce castigati dvs.? Un plus de autoritate? Satisfactia ca aratati tuturor cine e seful? Un adevarat sef nu are nevoie de astfel de lucruri.
Criticand un angajat in public nu veti face decat sa creati o stare de disconfort: ceilalti se vor gandi imediat ca e posibil, la un moment dat, sa le vina si lor randul, ca urmare e posibil chiar sa inceapa sa se intereseze discret de un alt loc de munca. Apoi, chiar cand criticati in particular, nu fiti dur decat daca angajatul respectiv a gresit grav. Altfel, e bine sa va limitati la o exprimare de genul: "Greseala aceasta este in totala contradictie cu standardele tale obisnuite. Ce s-a intamplat? Etc., etc.".
Doar laudele pot fi spuse in public (si chiar se recomanda lucrul acesta). Presedintele unei companii americane de succes spunea in acest sens: "Daca imi place cum s-a achitat un angajat de o sarcina, scriu laudele pe o hartie, multiplic apoi hartia la copiator si o transmit sa circule prin toata firma."
Recompensati material performantele
Stabiliti de la bun inceput un sistem clar de recompense, in functie de nivelul vanzarilor, si nu va abateti nici o secunda de la el. Se mai intalnesc situatii cand seful vreunui departament, de exemplu, taie pur si simplu din comisionul cuvenit unui agent subaltern, pentru ca nu cumva castigul acestuia sa fie mai mare decat al lui, al "marelui boss". Este o lovitura pentru agent, dar si pentru firma. Un adevarat sef s-ar bucura ca un om din departamentul lui a adus venituri consistente firmei si ar fi mandru sa faca public acest lucru.
Contrar impresiei generale, nu banii reprezinta cel mai puternic mijloc de motivare a oamenilor. Cea mai profunda motivare vine din sentimentul satisfactiei atingerii unui obiectiv important. Luptand pentru un scop perceput ca fiind prioritar, oamenii cauta sa-si imbunatateasca performantele profesionale, iar asta inseamna eficienta sporita.
Daca le puteti arata angajatilor modul in care munca lor zilnica contribuie la progresul firmei si-i puteti ajuta sa-si alinieze propriul sistem de valori la misiunea pe care o au de indeplinit, veti obtine cea mai buna motivare posibila.
Intr-un studiu efectuat asupra a 1.500 de angajati, a reiesit ca o cale eficienta de a-i impulsiona este recunoasterea meritelor, dar numai 42% din acestia au avut parte de ea. Recompensele care-i ajuta sa-si imbunatateasca nivelul profesional, cum ar fi cartile, compact discurile si abonamentele la diverse reviste, sunt foarte apreciate de salariati.
Recompensati acele activitati pe care le doriti repetate si laudati-i pe cei carora le apartine initiativa. Tratati-va angajatii asa cum v-ati dori sa-si trateze ei cei mai buni clienti.
Cautati si metode inedite de motivare a angajatilor
Fiti un conducator care alege caile mai putin batute cand e vorba de modalitatile de motivare a oamenilor. O companie din Singapore isi inchide magazinul in fiecare vineri dupa-amiaza, pentru a-si lasa angajatii sa citeasca si sa comenteze cele mai noi publicatii de afaceri. Un alt manager isi incepe sedintele "celebrandu-i pe eroi", recunoscand meritele performerilor si indemnandu-i sa-si impartaseasca strategiile de succes restului echipei.
Acest ritual nu numai ca-i impulsioneaza pe "eroi" sa munceasca si mai mult, dar le imprima tuturor sentimentul ca excelenta va fi recunoscuta si apreciata.
Responsabilitatile ca stimulent. In special pentru salariatii tineri, o mare responsabilitate, corelata cu autoritatea necesara, este un stimulent extrem de puternic. Avand sentimentul importantei atat a muncii cat si a persoanei lor, rezultatele lor nu se vor lasa asteptate.
Creati simboluri ale victoriei
Pentru a mobiliza echipa in jurul viziunii dvs. despre reusita, apelati la o serie de simboluri ale succesului. Un manager de la Xerox poarta la fiecare sedinta o caciulita de ski, care are brodat pe ea numele unei statiuni montane de cinci stele, care le aminteste tuturor unde-si vor petrece vacanta daca reusesc sa castige intrecerea angajatilor.
Faceti eforturi pentru a crea un mediu de lucru care sa stimuleze creativitatea, plin de energie si optimism. Exista o companie care a imaginat un "perete al victoriei", plasand pe acesta insemnari motivationale, scrisori de afaceri si tinte de atins. Acest lucru impulsioneaza intreaga echipa. Amintiti-va, pasiunea este contagioasa.
Ascultati si invatati
Ca manager, trebuie sa fiti pregatit tot timpul sa puneti intrebari si sa ascultati. Nici o idee nu trebuie ratata, nici o sugestie nu trebuie reprimata. Si exprimati-va imediat aprecierea fata de ideile bune pe care le auziti ("Asta e grozav. Multumesc mult."), altfel oamenii vor renunta sa va mai dea altele.
Faceti-i pe angajatii dvs. sa se simta importanti si tratati-i asa cum isi doresc. Ascultati-le sugestiile. Intelegeti-le nevoile. Lasati-i sa ia decizii. Ajutati-i sa-si implineasca aspiratiile. "Daca-i veti respecta si va veti pune in slujba lor, vor face si ei acelasi lucru", observa Mary Kay Ash.
Atentie! Evitati pretentiile absurde si criticile neintemeiate. Acestea demoralizeaza orice angajat.
Acordati mare atentie cererilor pe care vi le adreseaza personalul firmei dvs.
Chiar daca nu toate acestea pot fi satisfacute, ele trebuie (cel putin) supuse unei analize, iar rezultatul acesteia comunicat angajatilor. In cazul unui raspuns negativ, argumentati-l temeinic. Cu o oarecare bunavointa, se poate gasi intotdeauna o solutie de compromis care va satisface pe toata lumea.
Aplanati conflictele intre angajati
Desi stimularea concurentei dintre angajati reprezinta, in unele cazuri, o metoda pentru sporirea eficientei muncii lor, aceasta poate duce la grave conflicte intre ei. Iar un personal format din salariati preocupati mai mult de subminarea colegilor lor decat de calitatea muncii poate duce rapid o firma la faliment. De aceea, incurajarea sprijinului reciproc constituie o strategie mai sigura decat una concurentiala.
Creati sentimentul unei mari familii
Sentimentul de apartenenta la un grup sporeste in mod semnificativ atasamentul angajatilor pentru firma. De aceea, activitatile colective ale salariatilor (aniversari, activitati sociale etc.) au o mare importanta pentru asigurarea loialitatii acestora.
Tineti-va promisiunile si fiti un model
Adevarata arta de a conduce tine mai putin de pozitie si mai mult de actiune. Liderii dinamici intotdeauna fac ceea ce promit, sunt corecti si constituie adevarate modele pentru ceilalti. Mentinandu-va la cele mai inalte standarde veti obtine unitate si loialitate din partea colaboratorilor. Angajamentele liderilor determina motivatia echipei cu care lucreaza.
Cel mai bun manager este cel care da un exemplu pozitiv oamenilor din jurul lui si asta nu o data sau de doua ori, ci permanent. Oamenii acorda 90% din atentia lor felului in care va comportati si doar 10% lucrurilor pe care le spuneti. Actiunile vorbesc mai tare decat cuvintele. Cu alte cuvinte, daca dvs. insiva nu va achitati de sarcinile pe care le implica postul dvs. de manager, nu le puteti cere subordonatiilor sa se achite de sarcinile posturilor lor.
Evitati plafonarea oamenilor dvs.
Daca aveti niste angajati foarte capabili, in stare sa rezolve ca la carte toate sarcinile pe care le implica atingerea obiectivului stabilit, aveti grija ca acest obiectiv sa nu fie sub posibilitatile reale ale persoanelor in cauza.
Cu alte cuvinte, e posibil ca oamenii sa fie prea competenti pentru ceea ce le dati dvs. sa faca. Si atunci de ce v-ati mai straduit sa gasiti astfel de oameni daca nu le exploatati in intregime potentialul?
Pentru ca e clar ca ei, daca nu vor avea un obiectiv pe masura capacitatilor lor, se vor plictisi. Ca urmare, straduiti-va sa le creati acea atmosfera propice lucrului entuziast, ridicand standardele pe care trebuie sa le atinga.
Articole conexe
3 metode de imbunatatire a performantei manageriale
de Idei de afaceri6 lucruri pentru bucataria de la locul de munca care sporesc bunastarea angajatilor
de Idei de afaceriCum sa atragi cei mai buni angajati pentru noua ta afacere
de Idei de afaceriManagerii estimeaza o crestere in urmatorele trei luni in constructii
de Bianca TilaAboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Idei de afaceri
Citeste Raportul Special GRATUIT
Idei de AFACERI 2024
- Colectia de Idei de Afaceri
- 24 de idei inedite pe pietele din S.U.A. si Europa de Vest
- Birouri inchiriate cu ora
Afaceri la cheie
- NOU: Berea artizanala. Pasii catre o afacere de succes
- Vrei sa-ti deschizi propria AFACERE? Venim in ajutorul tau: descopera 14 IDEI de afaceri inedite!
- Secretele comertului ONLINE iti sunt, in sfarsit, dezvaluite! Porneste propria ta afacere online
- Afacerea momentului: vanzarile pe Amazon! 9 motive pentru comert online prin platforma Amazon:
- Oferta zilei: Reducere de pana la 25% si Transport Gratuit