Afacerea zilei - Niste tablouri... Altfel

Sfarsit de concediu, in Sinaia. Nu este un final banal de concediu, este Sinaia Forever! Petrecere... la nesfarsit? Ba bine ca nu: aglomeratie, miros de mici si de grasime, circulatie deviata. Acum, ca sunt deja ghiftuit de carnariile (mai mult sau mai putin) traditionale ale tarabagiilor, mi se deschide o viziune ceva mai negativista asupra Festivalului. Nu era, domnule, mai bine cu liniste si aer curat?... E drept, viziunea asta negativista s-ar putea... inchide la fel de rapid cum mi s-a si deschis, imediat ce foamea ma va lovi iar. Pana atunci, mai bine fac cativa pasi in sus, sa ma indepartez de strada principala si sa iau o gura de aer curat. Voi urma strada de pe langa parc, chiar daca arata aglomerata – altfel ar trebui sa ocolesc destul.

Criptomonede Ghid practic pentru incepatori

Vezi AICI detalii

Propriul meu plan de afaceri

Vezi AICI detalii

Cresterea prepelitelor japoneze

Vezi AICI detalii

Ahaa... de-asta-i imbulzeala si aici: pe strada cu pricina avem tarabe cu artizanat. Obiecte din lemn cu forme si insertii fine, ingenioase, tesaturi viu colorate, lucrate atent, de ti-e mai mare dragul sa le privesti. Ei da! Artizanatul acesta chiar merita vazut, nivelul este mai ridicat decat la bazarele dintre statiunile de munte, de care deja m-am plictisit.

Niste forme ciudate, colorate frumos, imi atrag atentia de la distanta. Hai sa vedem ce-avem acolo... Tablouri din flori, seminte, spicuri si din tulpini ierboase subtiri. Atat de creativ si delicat lucrate! Fara sa vezi, greu ti-ai putea imagina ca niste minti si maini omenesti sa creeze aceste minunatii.

Ok... cati bani mai am? Clar, nu ma pot abtine: trebuie sa-l cumpar pe acesta cu galben pai, verde si portocaliu ... sau mai bine pe cel cu motive rombo-sferice si cu floricelele astea albastre in mijloc? Este greu, domnule! Greu sa ma hotarasc – le-as lua pe ambele, pe toate chiar... daca as avea banii.

Decizie finala: il aleg, cu regret ca nu pot lua mai multe, pe cel cu verde si portocaliu. Costa ceva, este o suma in RON din 3 cifre, dar merita fiecare banut, asa ca nu am negociat (cum obisnuiesc in asemenea imprejurari). Mi-ar fi parut aproape ca un sacrilegiu sa negociez, vazand atata har in acest tablou vegetal.

Inainte sa plec, nu ma pot abtine de la a-i lauda femeii tablourile:
“Dumneavoastra le creati, sau le-ati cumparat de la un artizan?”
”Chiar eu le fac”, imi raspunde ea cu o stralucire de mandrie in ochi.
“Aveti talent! Trebuie sa fie si greu si sa va ia ceva timp, pentru asa lucrari frumoase!”
“Da... poate ca este, dar sa stiti ca se si invata, apoi te obisnuiesti. Nu zic nu, este greu, dar merita. Imi place sa fac asta si, pe deasupra, din asta traiesc. Si deocamdata chiar nu ma plang!”
“Inseamna ca aveti clienti, exista destui oameni care apreciaza acest gen de arta”.
“Am clienti cum am si ochii si mainile cu care le fac, multumesc lui Dumnezeu! Am vandut, de ieri, 23 de lucrari. Asta cu targul asta... dar nici in rest nu ma plang, ca trimit la Brasov. Si trimit destule si-acolo, domnule!” imi spune ea cu aceeasi lumina in ochi.

Discutia a mai continuat ceva, nu are rost sa dezvolt aici. Ceea ce vreau sa va spun voua, celor care aveti simtul frumosului, dar si pragmatismul intreprinzatorului, este ca indeletnicirea asta arata tentant si ca mica afacere. Stiu sigur, femeia nu ma pacalea: dincolo de vorbele sale, avea in privire si in glas acea mandrie a omului implinit, a aceluia care nu doar creeaza un lucru frumos, dar care primeste si recunoasterea celorlalti pentru munca si pasiunea sa.