de Bianca Tila
09 Ian. 2025
6
Meta revine asupra deciziei de a limita vizibilitatea continutului politic in cadrul platformelor sociale Threads si Instagram.
Meta va elimina restrictiile, iar cele doua platforme vor trata politica la fel ca celelalte tipuri de continut.
In prezent, Meta a facut o schimbare majora fata de acum cateva luni. Compania a decis ca postarile care au legatura cu politica sa apara, din nou, in feed-urile urilizatorilor de Instagram si Threads.
"S-a dovedit nepractic sa tragem o linie rosie in jurul a ceea ce este si nu este continut politic", spune Adam Mosseri, cel care se ocupa de cele doua platforme si raspunde direct in fata lui Mark Zuckerberg.
Incepand de saptamana viitoare, schimbarea va fi pusa in aplicare in Statele Unite, iar in saptamanile ce urmeaza va fi extinsa la nivel global.
Aceasta miscare este vazuta ca un alt "favor" pe care Meta il face conservatorilor americani, dupa castigarea alegerilor de Donald Trump - renuntarea la sistemele terte de moderare a continutului si numirea unui apropiat al lui Trump in Consiliul de Administratie, printre atele.
Totusi, in anuntul facut de companie nu se mentioneaza nimic de Facebook, unde vizibilitatea continutului politic este limitata.
Instagram
Instagram a luat nastere in 2010, atunci cand doi tineri antreprenori, Kevin Systrom si Mike Krieger, au fost interesati de partajarea fotografiilor in cadrul unei aplicatii.
Initial, aplicatia era conceputa ca o platforma care combina elemente de socializare si localizare, inspirata de aplicatii precum Foursquare.
Echipa a realizat ca aplicatia avea prea multe functii complexe, iar utilizatorii erau mai interesati de partea de partajare a fotografiilor. In acest fel, antreprenorii s-au concentrat exclusiv pe acest aspect, iar aplicatia si-a schimbat numele din Burbn, in Instagram - o combinatie intre "instant camera" si "telegram".
In doar doua luni de la lansare, aplicatia a atras 1 milion de utilizatori.
In aprilie 2012, Meta anunta achizitia Instagram pentru 1 miliard de dolari in numerar si actiuni. Decizia lui Mark Zuckerberg de a cumpara Instagram a fost motivata de cresterea rapida a platformei si de potentialul sau de a atrage utilizatori tineri. Printre aceste motive, s-au numarat si expansiunea in domeniul foto si mobil, evitarea competitiei si cresterea bazei de utilizatori.
Dupa achizitie, Instagram si-a pastrat identitatea proprie, dar a beneficiat de resursele Meta pentru extindere.
Threads
Threads este o platforma dezvoltata de Meta si a fost lansata oficial pe 5 iulie 2023. Aplicatia este strans legata de Instagram, avand in vedere ca este conceputa pentru a oferi o experienta complementara utilizatorilor deja existenti pe platforma de fotografie si video.
Threads a raspuns controversei si popularitatii Twitter, oferind o alternativa centrata pe discutii si actualizari de text.
Threads se numara printre abordarile Meta de a identifica oportunitati si de a le integra in retelele sociale existente, incurajand utilizatorii sa ramana in ecosistemul companiei.
Meta
Compania a fost infiintata in 2004, purtand numele de Facebook Inc. Compania si-a schimbat numele in Meta pe data de 28 octombrie 2021, anuntand acest aspect in cadrul evenimentului anual Facebook Connect.
Mark Zuckerberg a prezentat modificarea numelui ca un pas esential in directia dezvoltarii metaversului. Acesta a descris metaversul ca fiind urmatoarea mare etapa a internetului si principalul obiectiv al companiei pentru urmatorii ani.
Achizitiile cheie ale companiei au fost Instagram (2012) pentru 1 miliard de dolari, WhatsApp (2014) pentru 19 miliarde de dolari si Oculus VR (2014) pentru 2 miliarde de dolari.
de
Bianca Tila Pasionata de zona business, Bianca Tila aduce zilnic in fata cititorilor starea afacerilor de pe piata nationala si internationala. Ofera idei de afaceri rentabile potrivite situatiei actuale, strategii de marketing si modele de afaceri in diverse zone.
Tags: metapoliticathreadsinstagram