Afaceri cu dischete la inceputul anilor 90

 Iti trebuie, desigur, ceva curaj ca sa iti dai demisia de la locul de munca fara sa ai niciun plan de rezerva. Dar inginerul T.G. exact asta a facut, in 1993. Considerand ca sansele de afirmare profesionala la intreprinderea la care lucra erau prea mici, a decis pur si simplu sa plece de-acolo si sa incerce ceva pe cont propriu. Ce anume? Nu stia inca.

Pentru inceput, a devenit un fel de agent comercial – aproviziona cu marfa diverse magazine alimentare din Bucuresti. Era de fapt un intermediar, pentru ca activa independent, fiind autorizat ca persoana fizica. Activitatea aceasta a demarat-o mai mult ca sa inceapa de undeva, dar ea s-a dovedit destul de OK, astfel ca in cateva luni T.G. a acumulat un mic capital si a putut sa abordeze un domeniu mai apropiat de pregatirea sa: comercializarea de componente de calculatoare si consumabile. Tot ca intermediar. Norocul lui a fost sa gaseasca cativa fosti colegi de facultate care erau importatori directi de astfel de produse si care au fost de acord sa ii dea marfa pe credit.

Problema furnizorilor era asadar rezolvata, iar pentru desfacere a gasit, de asemenea, diversi cunoscuti care activau ca reselleri pe aceasta piata. Foarte bine a mers atunci vanzarea de dischete (Maxel, Verbatim) si lucrul acesta s-a simtit in evolutia afacerii: “Am angajat cativa oameni, am cumparat o masina, ne-am mutat intr-un sediu nou. Din pacate insa, dupa cca un an, afacerea a intrat in impas: resellerii sabilisera relatii directe cu importatorii si eu, ca intermediar, nu imi mai gaseam locul.

Trebuia fie sa fiu si eu reseller, dar asta insemna sa am o oferta mult mai diversa decat ceea ce aveam la ora aceea, fie sa devin eu insumi importator, dar nu aveam nici forta financiara, nici cunostintele necesare pentru asa ceva.”

Exact atunci a aparut N.C., fost angajat la un distribuitor Verbatim, care a fost de acord sa se asocieze cu T.G. si sa se ocupe impreuna de import. N.C. a adus in firma know-how, contacte cu furnizori externi, precum si un capital. “Cel mai important a fost know-how-ul”, spune T.G. “Eu nu aveam cunostinte despre cum se deruleaza importurile, cum se contacteaza potentialii parteneri externi, cum se intretin relatiile de afaceri. N.C. a reusit foarte repede sa incheie contracte foarte avantajoase pentru firma noastra.”

Primul astfel de contract a fost pentru un transport de dischete in valoare de 6.000 de marci germane, o suma destul de consistenta pentru anul 1995. Desfacerea nu era o problema: “Eu aveam formata o retea si acum, fiind importator direct, aveam posibilitatea sa ofer si niste preturi mai bune pentru reselleri. Ca urmare, vanzarile au mers destul de bine, pana spre sfarsitul lui 1998.”

La un anumit moment, cei doi asociati au simtit ca ar fi oportuna diversificarea ofertei cu produse de birotica si papetarie. Asa ca au luat legatura cu firma Medium din Germania, una dintre cele mai mari firme in domeniu. “Am plecat singur in Germania, ca sa reducem cheltuielile”, povesteste T.G. “A fost prima mea iesire in Vest, foarte dificila pentru ca presupunea sa fac ceva ce nu mai facusem pana atunci: sa negociez cu un partener strain.

Din fericire, persona cu care m-am intalnit si cu care avusesem numeroase contacte telefonice inainte, mi-a usurat mult sarcina. Nu era un om de afaceri tipic, rece si distant. Dimpotriva, a venit in intampinarea stangaciei mele care, probabil, era evidenta si mi-a oferit sprijinul prin preturi bune si volume de tranzactie mai mici.” Astfel, afacerea a mers. In perioada 1997-1998, firma lui T.G. si N.C. ajunsese sa detina 60% din piata mediilor de stocare din Romania.