Bani facuti din joaca

Mirela C - In 1992, dupa terminarea facultatii, ne-am hotarat, eu si sotul meu, sa intram in afaceri. Ca urmare ne-am apucat sa cautam o oportunitate, sperand sa gasim un domeniu care sa tina putin si de intelect si pe care sa nu se fi inghesuit prea multa lume.

Raspunsul a venit pe o terasa, la o bere. Ne-am adus aminte ca in facultate jucam de innebuneam tot felul de jocuri si-atunci am zis sa incercam sa producem un joc.

Vedeam ca pe piata existau mamuti de stat care pur si simplu isi bateau joc de clienti, dandu-le lucruri proaste, atat ca mesaj transmis, cat si din punct de vedere al realizarii calitative.

Banalul "Piticot" ramasese la nivelul din 1964, cind fusese lansat. Atunci constituise un tun, pentru ca se dadea fortat, cu ordin de la partid, cate 30.000 de exemplare pentru fiecare centru de librarii, dar dupa aproape trei decenii era clar depasit. Noi nu trebuia sa inventam ceva absolut nou; trebuia doar sa luam un model de joc deja existent si sa-l aducem la o forma a anilor '90.

Trei luni de zile am studiat problema. Vroiam sa scoatem un joc foarte bun si foarte ieftin. Fiind ingineri, nu ne-a fost greu sa imaginam o tehnologie de  lucru, dar pentru partea de utilaje am fost nevoiti sa apelam la tot felul de improvizatii, pentru ca niste utilaje adevarate costau mult si nu ni le puteam permite.

De la cumnatul meu am invatat partea de tipar. El ne-a aratat ce inseamna o imagine, cum se proiecteaza ea cu diverse programe (Corel, PhotoShop) si, mai mult, ne-a ajutat si cu un calculator. Stateam cate sase ore noaptea, dupa serviciu, si invatam cum se lucreaza pe calculator. Si pana la urma am reusit sa scoatem un joc in genul "Monopoly", intr-un tiraj de 1.000 de bucati. Am riscat pentru asta toti banii nostri, in total vreo 2.000 de dolari, suma care insemna ceva la vremea aceea."

Prima zi - un succes fabulos
 "Sotul meu lucrase inainte la o firma evreiasca si cunostea de acolo cativa angrosisti, ca urmare i-a rugat sa distribuie si jocul nostru pe langa ce distribuiau ei in mod obisnuit. Asa am reusit sa obtinem o prima comanda de 150 de bucati, pentru noi uriasa.

Am incarcat, asadar, marfa intr-o Dacie papuc (inchiriata) si ne-am dus la complexul din Piata Presei Libere s-o livram. Dar pana am parcat, pana s-a dus sotul meu sa-i anunte ca am sosit, si pana sa ia un carucior, s-a facut coada, acolo in strada. Nici n-am mai descarcat jocurile, le-am vandut direct din masina. Tin minte ca era un ploiestean care avea o taraba sau cam asa ceva si care a luat cinci bucati, dar cand a vazut ca se ingroasa coada s-a mai asezat o data si a cumparat 100 de bucati.

In cinci minute am vandut tot ce-aveam la noi. Am dat telefon sa mai vina un transport si, in ziua aceea, din tot lotul de 1.000 de jocuri, am mai ramas doar cu vreo 300. Am castigat atunci niste bani frumosi si ne puteam gandi serios la afaceri, ne puteam cumpara computer, scule, utilaje etc."

O dezvoltare continua, bazata pe un efort continuu
"Afacerea a crescut pas cu pas. Angrosistilor le-am dat cate 15-20 de jocuri si ei si-au dat seama ca este o treaba buna si au mai comandat cate 400-500 de bucati. Tirajul s-a dus astfel la 20.000 de exemplare. Toti banii castigati in timp i-am bagat in depozite si in utilaje, de data aceasta occidentale, cu productivitate foarte buna.

Apoi am ajuns cu jocurile noastre nu in librarii, ci pe tarabele cu carti, unde vanzarea a mers foarte bine. Intr-un loc cu un produs monoton, cum este cartea, un joc sarea imediat in ochi. Iar sistemul de difuzare de carte era foarte bine pus la punct atunci, in '92, cand nevoia de tiparitura era foarte mare. Astazi acest sistem nu mai functioneaza.

Un moment important a fost cand ne-am decis sa trecem la diversificarea ofertei. Aveam tehnologia de productie, dar aceasta tehnologie trebuia aplicata la treizeci si ceva de jocuri si pentru asta am muncit non-stop trei luni. A fost o perioada infernala.

Acum avem 600 de clienti (cu puncte proprii de desfacere), majoritate cu profil de librarie. Afacerea va creste odata cu gradul de civilizatie al romanului si deocamdata nu cred ca se poate mai mult. Se spune ca astazi e epoca jocurilor pe computer, dar nu e adevarat. A fost numai un val, care acum s-a redus.

Acum sapte ani, de exemplu, aveam piata plina de tot felul de jocuri electronice, care stateau de fapt nevandute de ani de zile prin magaziile firmelor occidentale. Au fost cativa importatori destepti care le-au adus in tara si s-au umplut de bani. Dar pana la urma nici o masina nu va inlocui satisfactia victoriei in fata unui coleg.

Dupa parerea mea, cine se apuca acum de aceasta afacere are nevoie de cativa ani pana intelege cum stau lucrurile. Noi am investit pina acum, pe parcurs, peste 500.000 de dolari, iar potentialul pietei este de cel putin doua milioane de dolari. Dar, din pacate, la noi s-a pierdut traditia care exista inainte de razboi, ca la sfarsitul saptamanii parintii sa se ocupe si de copii si sa joace tot felul de jocuri impreuna.

Ca evolutie a afacerii, suntem inca pe segmentul ascendent si putem rezista la orice concurenta din afara. Pentru ca oricine vine acum trebuie sa investeasca cel putin tot cat am investit noi, ca sa vanda acelasi produs. Trebuie sa castige piata, sa gaseasca acei 600 de clienti si sa invete sa lucreze cu ei, iar asta cere ani de munca."