O afacere mereu profitabila: vanzarea de covrigi calzi

5 din 5 voturi

RATING UTILIZATORI

Nici nu va inchipuiati ca exista o afacere atat de simpla! Clic aici!

3 culturi profitabile - Goji Merisoare Aronia

Vezi AICI detalii

Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate

Vezi AICI detalii

Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala

Vezi AICI detalii

Idei de Afaceri: Care a fost primul pas pe care l-ati facut ca intreprinzator, domnule G.P.?
G.P.: In primul rand am demolat cuptorul vechi si am construit unul nou. Vechiul cuptor era supradimensionat si ineficient, asa ca am facut un cuptor care putea coace intre 1.000 si 3.000 de covrigi, tinand cont de faptul ca in zona aveam un vad foarte bun, iar concurenta era practic inexistenta. Investitia a fost destul de costisitoare, dar am tinut foarte mult sa fac un cuptor foarte bun, constient fiind de faptul ca la vanzari va conta foarte mult calitatea covrigilor. Doar pentru manopera am dat in 1992, echivalentul a 1.000 $.

Un cuptor functional si eficient nu poate fi facut de orice zidar, iti trebuie un specialist. Pe langa materialele de baza (caramida refractara, sticla sparta amestecata cu sare), exista un mod anume de a-l construi, pentru a nu pierde gaze si pentru a coace uniform.

Idei de Afaceri: Cine erau clientii dvs.?
G.P.: In principal, era vorba de elevii de la cele trei-patru licee din zona. Acesti elevi erau practic un barometru al calitatii covrigilor nostri: cand nu le convenea ceva, ne spuneau deschis, iar noi incercam sa le satisfacem pretentiile. Si, bineinteles, erau clientii ocazionali, aflati in drum spre serviciu. Ziua de lucru la covrigarie incepea la ora patru dimineata, pentru ca la ora sase, cand veneau acesti primi clienti in drum spre serviciu, sa avem covrigii gata.

Perioada de varf in ceea ce priveste vanzarile era  iarna, in timpul postului Craciunului, cand, practic, pentru unii oameni covrigii si apa constituie hrana zilnica. De altfel, tot timpul sezonului rece, atat toamna cat si primavara, erau solicitari constante de covrigi si nu ne puteam plange, ca in cazul altor produse mai scumpe, de reducerea numarului de cumparatori.

Insa, chiar in cazul acestor produse ieftine, scaderea drastica din urmatorii ani a puterii de cumparare a facut ca vanzarile de covrigi sa scada de la 3.000 de covrigi vinduti zilnic in 1992-1994, la 1.500 in 1999.

Existau si timpi morti, cand nici clientii fideli, nici cei ocazionali nu mai cumparau covrigi, mai ales in miezul verii, cand tinerii erau in vacanta, iar restul populatiei consuma mai putine produse de panificatie. Din acest motiv, in iulie si august inchideam pentru o curatenie generala, renovare si efectuarea concediilor.

Idei de Afaceri: Cum a evoluat afacerea in timp?
G.P.: Am pornit cu cinci-sase oameni, iar apoi am mai angajat si altii, astfel ca la un moment dat akinsesem la 14. Apoi m-am gindit sa-mi diversific activitatea, prin vanzarea de cafea, bauturi racoritoare si iaurt, care se cumpara odata cu covrigii: am cumparat un dozator pentru sucuri, un racitor simplu si o masina care producea un fel de suc inghetat la pahar, care a avut mare succes. Datorita vanzarilor mari de covrigi, a fost posibil sa trecem mai tarziu si la produse de patiserie, care erau mult mai costisitoare si se cumparau mai putin.

Dupa ce am vazut ca afacerea merge bine, am hotarat sa facem lucrari de reparatii si de amenajare a spatiului. Am inlocuit acoperisul care era vechi de peste 20 de ani, am facut jgheaburi noi, am inchis terasa si am acoperit-o. Pentru ca in zona nu era un sistem centralizat de furnizare a caldurii, fapt care facea ca in unele perioade sa ramanem in frig si fara apa calda, am construit o centrala proprie de incalzit, cu un boiler care ne furniza permanent apa calda si cadura, elemente esentiale pentru continuarea productiei.

Idei de Afaceri: De unde au provenit banii pentru aceste amenajari?
G.P.: Aproape toate aceste investitii le-am facut din profitul afacerii, din resurse proprii sau am apelat la imprumuturi private, pentru ca mi-am pierdut increderea in banci dupa ce in 1993 am apelat la un credit de doua milioane de lei (cca 2.000 $). Numai actele au durat trei luni, cu tot cu gajul pus pe casa, iar dupa ce am inapoiat dobanzile imense am rasuflat usurat ca am scapat.

In 1994 am facut un alt pas important, cand am cumparat spatiul de la fosta intreprindere de stat, iar dupa un an am intrat si in posesia terenului. Acesta a fost un lucru mare pentru noi, pentru ca am scapat de plata chiriei.

Idei de Afaceri: Ce probleme mai importante ati intalnit in derularea afacerii?
G.P.: Asigurarea unui flux continuu de gaze pe perioada iernii era una dintre cele mai mari probleme pentru toti covrigarii, pentru ca in aceasta afacere iarna este perioada in care vanzarile ating un punct maxim. Trebuia sa luam masuri din timp si sa facem demersuri la Romgaz pentru a obtine o cota de gaze suficient de mare pe aceasta perioada.

Desi eram consumatori mari de gaze, noi, intreprinderile de panificatie, nu beneficiam de preturi mai mici, tocmai din cauza problemelor mari de aprovizionare pe care le avea in fiecare an Romgaz, situatie pe care intreprinzatorii privati practic nu o puteau rezolva. Tot ce puteam face era sa fim foarte atenti in perioadele de iarna grea, cand exista o criza de gaze, pentru ca ne puteam trezi efectiv ca nu avem cu ce incalzi cuptorul.
De aceea, era necesar sa avem rezerve de butelii sau sa facem rost de un cuptor electric. Acest tip de cuptor consuma insa mult curent, fapt care dubla costurile de productie, pe langa faptul ca produsele erau la jumatate din calitatea obtinuta in cuptorul pe vatra. Practic lucram in pierdere, plus ca pierdeam destul de multi clienti din cauza covrigilor de calitate mult mai slaba fata de cei copti in cuptoarele cu vatra.

Idei de Afaceri: Erati satisfacut in privinta profitului?
G.P.: Profitul depasea 1.500 $ lunar. Si, in conditiile economice respective si tinand cont ca nu ne aflam intr-un vad comercial mare, precum Piata Romana, Gara de Nord sau alte zone foarte circulate, eu eram multumit. Oricine putea castiga acesti bani daca isi deschidea o covrigarie undeva unde pe o raza de cel putin 500 de metri nu exista asa ceva.

Idei de Afaceri: De ce depindea reusita in acest domeniu?
G.P.: Comertul, in general, e foarte pretetios in privinta curateniei, iar eu am pus foarte mare pret pe acest lucru, pentru ca am invatat ca el pastreaza increderea clientilor. Din pacate, la vremea aceea existau multe spatii de productie alimentara unde nu se respectau norme elementare de igiena, desi peretii erau plini de autorizatii sanitare.

De asemenea, erau putine covrigarii unde se lucra cu bonete albe pe cap, halate curate si manusi de cauciuc. Pentru unii patroni acestea erau niste maruntisuri, dar ele atarnau greu in profitul unei intreprinderi.

“In anii '90, covrigaria era o investitie sigura!”

O covrigarie cu traditie in peisajul bucurestean a fost cea din Piata Romana, unde s-au vandut covrigi inca de la inceputul anilor ’80. Despre modul cum s-a facut tranzitia la economia de piata povesteste V.D., directorul unitatii. 

Idei de Afaceri: Domnule V.D., cum a evoluat vanzarea de covrigi dupa 1990, in unitatea dvs.?
V.D.: Inainte de 1990 nu se vindeau prea multi covrigi, desi aveam vad bun, in special pentru ca nu erau de foarte buna calitate, aici neexistand decat un cuptor electric. Si mai tarziu, cand eram nevoiti sa coacem in acest cuptor, pentru ca nu mai avem gaze la cel pe vatra, covrigii ieseau necrescuti si putin arsi. Mai mult, cuptorul consuma in jur de 20 kw zilnic, ceea ce ne facea sa mergem in pierdere.

De aceea, in 1994 m-am hotarat sa construiesc un cuptor pe vatra, incalzit cu gaze, completat cu un malaxor si cu alte mici utilaje necesare unei covrigarii. De asemenea, am renovat cladirea, am pus faianta in bucatarie, am asigurat toate conditiile igienice pentru a se lucra la standardele normale. Am avut marele avantaj ca aveam deja experienta necesara pentru o covrigarie, de aceea nu mi-a fost greu sa prevad ca este o investitie sigura.

Idei de Afaceri: S-a simtit efectul schimbarilor facute de dvs.?
V.D.: Noul cuptor pe vatra a facut minuni, avea o capacitate dubla fata de cel electric, iar covrigii se coceau foarte bine si erau foarte pufosi. Cred ca acest lucru a atras foarte multi clienti, mai ales ca astfel reuseam sa vindem practic numai covrigi calzi, pentru ca nu aveau timp sa se raceasca intre doua sarje. Atunci a venit prima data la noi si Theodor Stolojan, care cumpara de la noi zilnic cate doi covrigi, atunci cand veneea la facultate. De altfel, studentii de la ASE erau clientii nostri fideli, in perioada vacantelor simtindu-se bine la vanzari lipsa lor.

La inceput nu faceam fata cererii: in 1995, vindeam zilnic in jur de 5.000 de covrigi, ceea ce era un real succes. Apoi, pana in 1999, vanzarile au scazut la jumatate, din cauza scaderii drastice a puterii de cumparare a populatiei.

Am incercat sa diversific gama de produse de simigerie, oferind si covrigi cu cascaval sau diverse tipuri de pateuri, care, desi se vindeau in cantitati mai mici, prin adaosul comercial mai mare isi acopereau costurile si atrageau mai multi clienti. Am mai deschis un mic punct de distributie a bauturilor racoritoare, pentru cei care cumparau produse de la noi si preferau sa le consume pe loc, lucru apreciat de clienti si care avea si un efect de atragere a celor care circulau pe langa magazinul nostru.

Idei de Afaceri: Ce castiguri realizati la vremea aceea?
V.D.: La un adaos comercial de 22%, cat practicam, am avut perioade cu profit chiar de cateva mii de dolari pe luna. Dar apoi situatia s-a inrautatit, au crescut cheltuielile: in afara de gaze, se consuma multa apa, poate si din cauza sistemului de contorizare. Astfel, eram nevoit sa platesc si ceea ce consumau persoanele particulare din cladire, pentru ca exista un singur contoar.

 
“Produceam la un moment dat chiar si 4.000 de covrigi pe zi!”

Pentru I.B., greutatile majore intampinate la infiintarea covrigariei sale din Targu Mures, la inceputul anilor ’90, nu au fost legate de organizarea afacerii si a productiei, ci de acomodarea cu multitudinea de documente financiar-contabile care trebuiau intocmite. Problema spinoasa a aprovizionarii cu faina – cca 200 kg zilnic –, care ii manca foarte mult timp a rezolvat-o inchiriind o moara. A considerat mereu ca o investitie intr-o moara mica, moderna, era solutia ideala pentru a-ti asigura o faina de calitate superioara si la un pret mic .

Idei de Afaceri: Domnule I.B., cand ati simtit ca afacerea merge?
I.B.: Am simtit cu adevarat ca afacerea este buna dupa ce am scapat de greutatile inceputului si am reusit sa ma aprovizionez cu faina de calitate de la propria moara. Covrigii ieseau de o calitate foarte buna, oamenii care cumparau imi laudau marfa, iar profitul a sarit simtitor.

Idei de Afaceri: Care au fost atuurile dvs.?
I.B.: Cred ca in primul rand a contat calitatea produselor. Apoi un element esential a fost si diversificarea ofertei, care imi permitea sa vand din ce in ce mai mult. Cele mai bune vanzari le-am avut prin anii 1994-1995, care de altfel au fost pentru toata lumea cei mai buni ani post-revolutionari. Ajunsesem atunci la o productie de circa 3.000 de covrigi zilnic si nu eram cunoscuti mai deloc.

In primii ani dupa deschiderea covrigariei vindeam doar in jur de 2.000 de bucati zilnic, sub capacitatea de productie. Cu timpul insa tot mai multi oameni au auzit de noi, in special datorita calitatii covrigilor si relative repede am ajuns sa producem zilnic peste 4.000 de bucati, in special in zilele cand copiii mergeau la scoala, ei fiind o parte importanta a clientilor. Un alt segment important de cumparatori erau pensionarii, unii dintre ei venind chiar din celalalt colt al orsului sa cumpere doi-trei covrigi proaspeti.

Erau perioade de varf, in preajma Sarbatorilor de iarna si in timpul scolii cand veniturile cresteau simtitor si chiar se dublau cand aparea si cate un furnizor en-gros, care cumpara pana la 500 de covrigi. O mare lovitura am primit-o insa odata cu scumpirea benzinei, cand o parte dintre clientii mai indepartati au renuntat la serviciile noastre, in timp ce costurile de productie au crescut si pentru noi. Existau insa si perioade, precum vacanta elevilor sau lunilor toride de vara, cand numarul clientilor scadea simtitor si de aceea trebuia sa gasim si alte canale de distributie, in alte parti.

“Majorarea destul de frecventa a preturilor materiei prime – faina, zahar, ulei, sare – sau a celor pentru curent si gaze ne-a obligat sa schimbam de mai multe ori preturile produselor, fapt care a dus la pierderea de clienti. Chiar daca iti dadeau dreptate, multi preferau sa nu mai cumpere o perioada, pana se obisnuiau cu ideea. De aceea, atunci cand vanzarile erau mai mici, pentru a nu pierde multi clienti, preferam sa reduc din adaosul comercial decat sa maresc mult preturile.”

Mai multe detalii despre covrigarie.

8 pasi pentru obtinerea poduselor de patiserie. Secrete tehnice pentru o afacere de succes